12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieCând şi cum pot fi accesate măsurile din planul de relansare economică

Când şi cum pot fi accesate măsurile din planul de relansare economică

Totul ar putea fi implementat foarte rapid în legislația națională. Dacă banii se limitează la anumite sectoare, regiuni sau tipuri de întreprinderi, se consideră scă oferă un avantaj selectiv și devin ajutor de stat, ce trebuie notificat Comisiei Europene, pentru aprobare.

De exemplu, măsurile de susținere și protejare a locurilor de muncă nu sunt ajutor de stat. În schimb, granturile sau schemele de garanție și instrumentele de asigurare a lichidităților sunt ajutor de stat, atrag atenţia Reff & Asociații şi Deloitte Legal.

În primul rând, sunt măsurile tip helicopter money. E prima dată de la începutul crizei când Guvernul vrea să acorde bani nerambursabili microîntreprinderilor și IMM-urilor, considerate cele mai vulnerabile, cu cea mai mare nevoie de lichiditate. În plan, e prevăzută finanțarea chiriilor în stările de urgență și alertă.

Aici mai sunt schemele de garantare și instrumentele de asigurare a finanțării. Pe lângă IMM Invest, apare schema de garantare pentru creditarea companiilor cu cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei, pentru capitalul de lucru și investiții.

În Programului IMM leasing, se oferă IMM-urilor garanții la leasingul financiar, pentru echipamentele necesare activității.

Sumele nu vor putea fi accesate fără un plan de afaceri solid, pe termen lung. IMM-urile trebuie să gândească proiectele şi să decidă investițiile spentru automatizare și dezvoltarea profesională a salariaților.

 

Diavolul se ascunde în deţineri

Condițiile de eligibilitate vor fi diferite în funcție de facilitatea accesată. În ce privește măsurile adresate IMM-urilor, cel puțin două trebuie să fie îndeplinite de solicitant: să se califice drept IMM și să nu se afle în dificultate financiară. Lucrurile acestea trebuie însă clar definite în actele normative ce urmează să fie adoptate.

Aparent, e simplu de determinat dacă o întreprindere e sau nu IMM, dar practic procesul nu e la fel de simplu. Contează legăturile dintre întreprinderi, deținerile pe verticală și orizontală, structura grupului și relațiile dintre beneficiarii finali și companiile pe care le controlează.

Cele mai citite

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă