-1.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialGuvernul a adoptat bugetul pe 2009

Guvernul a adoptat bugetul pe 2009

Primul-ministru Emil Boc a anuntat joi, la Palatul Victoria, ca Executivul a adoptat forma finala a bugetului de stat pe anul 2009, proiect care urmeaza a fi discutat, la inceputul saptamanii viitoare, cu partenerii sociali si remis Parlamentului pentru adoptare, in cazul in care nu vor aparea alte modificari.

 

In anul 2009, salariile si pensiile se vor mari cu rata inflatiei, cu 5%: cu 3% din aprilie, cu plata in luna mai, si cu 2% din octombrie, cu plata in noiembrie, a anuntat Boc, citat de Realitatea TV.

Pentru cei cu pensii mici si foarte mici, va fi instituita, in doua transe, o pensie sociala minima de 350 de lei. Toti cei care au venituri pana in 300 de lei, la 1 mai, cu achitarea in luna iunie, vor primi diferenta de la ceea ce au acum pana la 300 de lei. De la 1 octombrie, cu plata de la 1 noiembrie, toti vor avea o pensie minima de 350 de lei. "Nu este vorba de o modificare a legii pensiilor, ci de un ajutor social care se acorda persoanelor care au cele mai mici venituri din perspectiva pensiilor", a precizat Boc.

"In privinta salarizarii profesorilor, trebuie sa fie clar ca toti bugetarii vor avea o crestere salariala de 5%. In afara de asta, totul va depinde, pe de o parte, de procesul de reforma din Educatie, si, in urma negocierilor pe care ministrul Educatiei le va purta cu profesorii, este posibila acordarea unor sporuri", a declarat Emil Boc.

S-a decis, de asemenea, compensarea cu 90% din pretul de referinta a medicamentelor compensate. "Este un program al Ministerului Sanatatii. Sumele vin din taxa de viciu", a adaugat primul ministru. In ceea ce priveste persoanele care se afla in somaj tehnic, pentru veniturile din somaj tehnic nu se platesc, timp de trei luni de zile, impozite si contributii catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, este o alta masura propusa de Guvern.  

 

"Alocarea a 20% din bugetul 2009 pentru investitia publica masiva in infrastructura, in transporturi, mediu, sanatatii, a reabilitarii termice si infrastructura care se refera la drumuri judetene, comunale, alimentari cu ape", este, potrivit premierului, principala masura care sustine cresterea economica.

"Achitarea datoriilor guvernamentale la restantele lasate de vechiul Guvern. Fara achitarea datoriilor economia se blocheaza. efortul este urias. Cresterea gradului de absorbtie a fondurilor comunitare. Neimpozitarea profitului reinvestit" sunt alte masuri economice pentru sustinerea cresterii economice. Potrivit ziare.com, Boc a anuntat si posibilitatea compensarii TVA de recuperat cu cel de platit si in lunile ulterioare lunii in care s-au depus cererile de restituirea sau dupa expirarea termenului de 45 de zile.

Potrivit primului-ministru, in cazul in care nu vor aparea modificari, textul proiectului de buget va fi remis Parlamentului pentru dezbateri si adoptare. Emil Boc a precizat ca Executivul a adoptat o serie de masuri pentru contracararea crizei financiare si care vizeaza alocarea a 20% din bugetul anului 2009 pentru investitia publica in infrastructura – transporturi, mediu, sanatate, invatamant, reabilitarea termica a blocurilor, drumuri judetene, alimentarea cu apa.

Totodata, Emil Boc a anuntat ca Programul Rabla – de inlocuire a parcului auto vechi – va continua in 2009, cand subventia pentru casarea masinilor vechi creste la 3.800 lei, iar numarul automobilelor incluse in acest program va fi extins la 60.000. "Asa cum ne-am angajat, Programul Rabla merge mai departe. Am majorat prima de casare de la 3.000 lei la 3.800 lei si am extins numarul masinilor care pot fi inlocuite in acest an", a precizat premierul, citat de Mediafax.

Suma totala alocata pentru realizarea programului in 2009 va fi de 228 milioane lei, iar romanii care detin masini mai vechi de 10 ani ce sunt in stare de functionare pot incepe sa depuna cereri pentru scoaterea din circulatie a acestora, incasarea primei de casare de 3.800 lei si contractarea unei masini noi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă