18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomiePreședintele Nuclearelectrica a fost schimbat din funcție

Președintele Nuclearelectrica a fost schimbat din funcție

Teodor Minodor Chirica a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica în locul lui Iulian Robert Tudorache, care a renunțat la această funcție, potrivit unei informări transmise Bursei de Valori Bucureşti.

“Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (“SNN”) informează acţionarii şi investitorii că, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie SNN din data de 23.07.2020, Consiliul de Administraţie a luat act de renunţarea la funcţia de preşedinte CA a domnului Iulian Robert Tudorache şi a decis numirea domnului Teodor Minodor Chirica în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNN, în conformitate cu prevederile art. 1401 din Legea 31/1990 a societăţilor”, a anunțat, joi, un comunicat al Societății Nuclearelectrica.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă