27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialCâte gropi are România? 80 de kilometri pătrați

Câte gropi are România? 80 de kilometri pătrați

Lucrările de plombare a gropilor sunt proiectate pentru o suprafaţă totală de 619.040 de metri pătraţi, din care au fost realizate până în prezent lucrări de reabilitare pe 24.195 de metri pătraţi. „Rezultă o suprafaţă cu gropi de 594.000 mp, care – potrivit normativelor actuale de echivalare – se împarte la 7.000 şi avem, astfel, puţin peste 80 de kilometri pătraţi de gropi”, au explicat, pentru Mediafax, reprezentanţii CNAIR.

Cele mai mari suprafeţe cu gropi se întâlnesc – potrivit statisticii CNAIR – pe şoselele desrevite de Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov (200.000 mp), Iaşi (192.780 mp), Bucureşti (76.290 mp) şi Cluj (55.850 mp). Cele mai mici suprafeţe cu gropi sunt la administratorii din Timişoara (17.640 mp), Constanţa (25.030 mp) şi Craiova (51.450 mp).

„În perioada 1 aprilie – 30 iunie, la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţiile Regionale, se va desfăşura programul de punere în ordine a infrastructurii rutiere la încheierea sezonului rece (reparaţii curente). Tipurile de lucrări de întreţinere curentă cuprind lucrări la partea carosabilă, întreţinerea platformei drumului, toaletări şi igienizări, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, lucrări privind întreţinerea plantaţiilor rutiere, lucrări de întreţinere curentă a podurilor, pasajelor, podeţelor şi tunelurilor, cât şi lucrări care vizează siguranţa circulaţiei”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

“Ponderea cea mai mare o vor avea lucrările la partea carosabilă: plombări de gropi, repararea suprafeţelor burduşite, badijonări pe suprafeţele poroase, colmatări fisuri la îmbrăcăminţi asfaltice, dar şi colmatari crăpături şi rosturi la îmbrăcăminţi cu lianţi hidraulici”, se menţionează în comunicat.

În anul 2018, pentru programul de reparaţii şi întretinere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale sunt alocaţi aproximativ 120 de milioane de lei. „Precizăm că reparaţiile periodice, care constau în prinicipal în aşternerea de covoare bituminoase, vor demara în luna iunie 2018, când se vor finaliza procedurile de achiziţii publice aferente”, mai arată CNAIR.

Cele mai citite

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...
Ultima oră
Pe aceeași temă