19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCSM vrea să se consulte cu toți magistrații pe tema codurilor penale

CSM vrea să se consulte cu toți magistrații pe tema codurilor penale

„Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că, prin adresa nr. 4c-32/466 din 19.04.2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a transmis Consiliului proiectele de modificare şi completare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aflate în procedură parlamentară la această comisie”, se arată în preambulul informării CSM.

„În raport de importanţa şi implicaţiile demersului legislativ, Consiliul a apreciat necesară consultarea, în prealabil, a tuturor magistraţilor din sistemul judiciar, urmând ca aceste proiecte de acte normative să fie transmise, în acest sens, către instanţe şi parchete. Observaţiile şi propunerile formulate de instanţe şi parchete vor fi centralizate la nivelul Consiliului, acesta urmând să emită ulterior un punct de vedere detaliat, pentru fiecare proiect în parte”, mai arată CSM.

Comisia Iordache a avut, joi, o primă rundă de discuții pe cele trei noi proiecte de modificare a Codurilor penale. Dezbaterile vor continua pe 2 mai, de la ora 12.00, urmând a fi invitați la Comisie reprezentanți ai mediului academic.

Cele mai multe dintre propunerile formulate și asumate de social-democrați îi favorizează pe cei acuzaţi de fapte de corupţie. Sunt descurajaţi denunţătorii, procurorii nu mai pot face percheziţii dacă nu ştiu exact ce probe caută iar suspecţii nu mai pot fi încătuşaţi. Va fi stabilit, prin lege, că emiterea de acte normative nu constituie infracţiune şi va fi interzis ca informaţii dintr-un dosar să fie date publicităţii înainte de pronunţarea unei decizii definite a instanţei. O altă propunere pare să-l vizeze direct pe Liviu Dragnea şi sentinţa primită în dosarul Referendumului.

Președintele Klaus Iohannis s-a referit și el, joi, la propunerile de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală arătând că unele dintre acestea sunt absolut inacceptabile. El a mai spus că „este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinaţie pentru unele persoane care acum ocupă poziții de decizie chiar în Parlament”.

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă