2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialValoarea punctului de pensie va creşte cu 14 la sută, de la...

Valoarea punctului de pensie va creşte cu 14 la sută, de la 1 septembrie

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul de Finanțe, valoarea punctului de pensie va creşte cu 14 la sută, adică de la 1.265 de lei la 1.442 de lei.

„Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeaşi dată a indemnizaţiei minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei”, indică Nota de fundamentare a acestui proiect.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

AUR îi face plângere penală ministrului de externe, Luminița Odobescu

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu pentru neregulile constatate în secțiile de votare din diaspora. Sistemul pregătește o fraudare masivă...

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...
Ultima oră
Pe aceeași temă