Prezentam in acest numar doua situatii opuse pe care le putem cel mai bine descrie ca fiind falsa si adevarata revolta. In mai anul acesta s-au implinit 40 de ani de la revoltele studentesti din Franta, fapt ce l-a pus atunci pe ganduri pe presedintele Charles de Gaulle, care, daca nu ne inselam, a trebuit sa-si intrerupa vizita pe care o facea atunci tocmai in Romania la invitatia unui N. Ceausescu tanar si pus pe fapte mari, si sa se intoarca la el acasa ca sa vada cum stau lucrurile.
Revoltele din mai ’68 ale tinerilor francezi sunt cea mai buna dovada a iresponsabilitatii si inconstientei. Ele au luat mploare fiindca nici autoritatile nu au stiut cum sa le trateze in primul moment iar apoi ca intotdeauna situatia a scapat de sub control. Au fost miscari violente impotriva a ceea ce numim indeobste establishment si o ordine clasica a lumii. In spatele lor s-au aflat intelectuali zanatici de tipul lui Sartre sau ideologi ai partidului comunist francez carora nu le venea sa creada ca pierd audienta dupa ce controlasera opinia publica si impusesera pe piata idei aberante despre marxism, leninism si chiar stalinism. Se stie ca fara geniul lui de Gaulle Franta haotica de dupa razboi ar fi cazut usor prada comunistilor iar trupele americane ar fi trebuit sa inceapa un nou razboi impotriva raului din interior sustinut de Moscova, fapt ce ar fi agravat situatia si ar declansat o spirala imprevizibila a ostilitatilor. Din fericire, Franta si-a revenit iar mai’68 a fost ultima zvacnire a balaurului pe care in anii ’70 avea sa-l doboare definitiv geniul lui Soljenitin. Aceasta este falsa revolta. Revolta adevarata s-a exprimat intr-o tara ca Romania, pe care tot comunismul o covarsise. Este vorba de lupta din munti la care au participat infratiti si insufletiti de o solidaritate exemplara muncitori, tarani, intelectuali, militari, tot ce mai avea pic de demnitate si nu voia sa admita evidentele impuse la Yalta. Din muntii Maramuresului pana in Fagaras a fost trasat un cerc al rezistentei neinvins decat tarziu spre inceputul anilor ’60, cand partidul anunta si incheierea cooperativizarii agriculturii, cand Dej dadea ortul popii si odata cu el o intreaga garnitura era inlaturata de la putere. Aceea a fost adevarata revolta careia Occidentul nu i-a dat decat putina atentie sau nu i-a acordat nimic. Ironia face ca in istoria secolului XX un personaj precum Cohn Bendit sa ocupe un loc de frunte iar nume ca Toma Arnautoiu, Elizabeta Rizea sau Aristina Pop Saileanu sa ramana in continuare anonime. Dar probabil acestea sunt legile intr-o lume nedreapta care-i omagiaza pe zurbagii si-i neglijeaza pe jertfitori.
