20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalLupul, pus paznic la oi, în Statele Unite ale Americii

Lupul, pus paznic la oi, în Statele Unite ale Americii

‘Este cea mai grozavă veste de când (actorul astăzi decedat) Charlton Heston a devenit preşedinte al asociaţiei noastre’, a declarat luni Wayne LaPierre, directorul general al NRA.

‘Oliver North este un luptător legendar pentru libertatea Americii, un comunicator înzestrat şi un lider calificat’, a subliniat directorul general, care conduce activităţile curente ale asociaţiei, funcţia de preşedinte fiind mai mult onorifică.

Oliver North, locotenent-colonel în retragere în vârstă de 74 de ani, va renunţa la colaborarea cu Fox News, postul de televiziune conservator unde are intervenţii regulate.

Numele lui Oliver North rămâne strâns asociat cu răsunătorul scandal Irangate din anii 1980, în timpul preşedinţiei lui Ronald Reagan, când au fost vândute arme Iranului, profiturile fiind folosite pentru finanţarea rebelilor Contras nicaraguani, care luptau împotriva regimului sandinist al lui Daniel Ortega.

Oliver North, pe atunci membru în Consiliul Naţional de Securitate, jucase un rol central în aceste operaţiuni, teoretic interzise de Congresul american.

Dezvăluirea lor a declanşat investigaţii oficiale, în urma cărora Oliver North a fost condamnat pentru distrugere de documente, obstrucţionarea unei anchete a Congresului şi acceptarea de foloase ilegale.

El a contestat ulterior cu succes în justiţie condamnarea, invocând imunitatea pe care o negociase în schimbul mărturiei sale în faţa Congresului.

NRA, care afirmă că deţine 5 milioane de membri, se numără printre susţinătorii fervenţi ai preşedintelui Donald Trump. Acesta a vorbit vineri la convenţia anuală a asociaţiei, pe care l-a sprijinit financiar în campania electorală.

Asociaţia Armelor de Foc din SUA, a primit cele mai mari donaţii din ultimii 15 ani

Asociaţia Armelor de Foc (NRA) din SUA a primit în luna martie donaţii de 2,4 milioane de dolari, cele mai mari din ultimii 15 ani.

Valoarea donaţiilor strânse în martie de influenta organizaţie de lobby pentru arme de foc este cu 1,5 milioane de dolari mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Nu este pentru prima dată când în urma unor atacuri armate NRA primeşte donaţii mai substanţiale. În ianuarie şi februarie 2013, organizaţia a strâns donaţii de 1,1 milioane de dolari, respectiv 1,5 milioane de dolari, la scurt timp după masacrul de la şcoala Sandy Hook din Connecticut.

Asociaţia Armelor de Foc (NRA) oferă susţinere, inclusiv financiară, multor politicieni americani.

Printre cei mai mari beneficiari se numără senatorul republican de Florida, Marco Rubio, organizaţia cheltuind indirect peste 3 milioane de dolari pentru campania sa electorală, potrivit presei americane.

Pe de altă parte, grupurile care cer înăsprirea regimului armelor de foc nu au înregistrat o creştere semnificativă a veniturilor din donaţii după atacul armat din Florida.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă