15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalFâşia Gaza: Un palestinian a fost ucis de militarii israelieni

Fâşia Gaza: Un palestinian a fost ucis de militarii israelieni

Alte câteva zeci de persoane au fost rănite din cauza gazelor lacrimogene. Doi jurnalişti şi un paramedic au fost loviţi direct în picioare de recipiente cu gaze lacrimogene. Unul dintre jurnalişti, rănit uşor, este un fotoreporter care lucrează pentru agenţia DPA (Agenția Germană de Presă), scrie Agerpres.

Demonstraţiile au loc aproape de gardul care separă Fâşia Gaza de Israel. Este cea de-a şaptea săptămână de proteste, în cursul cărora demonstranţii cer dreptul refugiaţilor palestinieni din timpul războiului regional din 1948 să se întoarcă la casele lor aflate acum în Israel.

Cel puţin 53 de palestinieni au fost ucişi în protestele din ultimele săptămâni, inclusiv doi jurnalişti, în timp ce 1.900 au fost răniţi de focurile de armă trase de către israelieni.

Protestele vor atinge punctul culminant pe 14 şi 15 mai, când palestinienii deplâng crearea Israelului în urmă cu 70 de ani.

Potrivit site-ului israelian Ynet, trei israelieni au fost reţinuţi după ce au încercat să trimită în zbor zmee în flăcări în Fâşia Gaza, dar au provocat în schimb incendii pe terenuri agricole în Israel.

Israelul a afirmat că mişcarea Hamas, care controlează Fâşia Gaza, încearcă să întreprindă atacuri în zona gardului de la graniţă şi în cele din urmă împotriva comunităţilor israeliene de la graniţă.

Majoritatea deceselor survin deoarece armata israeliană trage asupra palestinienilor care se apropie de gardul de la frontieră.

Organizaţiile pentru drepturile omului spun că folosirea forţei de către armata israeliană este disproporţionată faţă de ameninţarea reprezentată de palestinieni, care aruncă cu pietre şi cocteiluri Molotov şi incendiază cauciucuri.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă