15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăCulturăEugen Simion ar putea deveni cetățean de onoare al Bucureștiului

Eugen Simion ar putea deveni cetățean de onoare al Bucureștiului

„Se conferă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti filologului Eugen Simion pentru contribuţia domniei sale la promovarea consecventă a creaţiilor fundamentale ale literaturii române”, este primul articol din proiectul iniţiat de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Eugen Simion este critic, istoric literar, editor, eseist, profesor universitar şi membru titular al Academiei Române. El s-a născut în Prahova, în 1933 şi a fost coleg de liceu cu poetul Nichita Stănescu. A urmat cursurile Facultăţii dde Litere a Universităţii din Bucureşti, iar printre profesorii săi s-au numărat George Călinescu, Tudor Vianu şi Alexandru Rosetti.

Eugen Simion a fost redactor al „Gazetei literare”, lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, profesor universitar la Litere, iar din 2006 este director general al Institutului de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu.

A publicat numeroase  materiale în revistele Tribuna, Gazeta literară, Contemporanul şi Viaţa românească, apoi a lucrat la România literară, iar din 1991 a lucrat la Literatorul. Din 1996 a devenit membru al Academiei Române, iar în 1998 a fost ales preşedinte al Academiei.

„Numele lui Eugen Simion reprezintă una dintre constantele valorice ale literaturii române postbelice cu profilul unei conştiinţe echilibrate şi de neocolit în orice valorizare a literaturii române, iar acordarea acestei dinstincţii din partea Capitalei în onoarea personalităţii lui Eugen Simion la împlinirea vârstei de 85 de ani este necesară şi pe deplin justifică”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Cele mai citite

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...
Ultima oră
Pe aceeași temă