20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialCeremonii militare în toată țară, de Ziua Eroilor

Ceremonii militare în toată țară, de Ziua Eroilor

În Bucureşti, vor avea loc mai multe manifestări. Astfel, la ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia”, va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori, la ora 10.30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfăşura ceremonia militară intitulată „Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial”, la ora 12.00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României, la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, iar la ora 15.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I) se va desfăşura ceremonia militară de „Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial”.

“În acest an, Ziua Eroilor coincide cu sărbătorirea a 95 de ani de la amenajarea, în Parcul „Carol I”, a Mormântului Ostaşului Necunoscut – simbol al sacrificiului şi dăruirii pentru făurirea României Mari, moment aniversar, de asemenea, marcat în acest cadru solemn”, arată ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă preluat de Mediafax.

Manifestări dedicate Zilei Eroilor vor avea loc şi la Buzău. Joi, între orele 08.00 şi 16.00, în faţa sediului Diviziei 2 Infanterie „Getica” va fi organizată o expoziţie de armament şi tehnică militară, de la ora 12.00, va avea loc ceremonia militară şi religioasă de reinaugurare a Cimitirului Eroilor, iar de la ora 13.00 va fi organizată o defilare militară pe traseul Cimitirul Eroilor, Bulevardul Calea Eroilor, sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Astfel, peste 850 de militari români şi străini – din Austria, Bulgaria, Germania, Italia şi Republica Moldova vor defila pe nou inaugurata Cale a Eroilor din municipiul Buzău.

De asemenea, depuneri de coroane şi jerbe de flori se vor desfăşura, cu sprijinul reprezentanţelor diplomatice ale României, la cimitirele şi monumentele/operele comemorative dedicate ostaşilor români din Armenia, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Federaţia Rusă, Republica Moldova, Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

Cele mai citite

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...
Ultima oră
Pe aceeași temă