15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiȘeful Statului Major al Apărării din Polonia, în vizită la MApN

Șeful Statului Major al Apărării din Polonia, în vizită la MApN

Cei trei oficiali au discutat despre relațiile excelente de cooperare în domeniul apărării atât în context bilateral, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a apreciat contribuția Poloniei la măsurile de consolidare a posturii NATO, „ceea ce reflectă, în termeni practici, solidaritatea aliată și relația strânsă în plan bilateral între armatele noastre”, și a pledat pentru continuarea strânsei cooperări în vederea promovării obiectivelor de interes comun legate de întărirea prezenței NATO pe Flancul Estic.

Ministrul Ciucă a subliniat, de asemenea, importanța procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței, de o manieră coerentă și unitară, prin implementarea deplină a deciziilor adoptate la nivel aliat începând cu 2014, cât și a exemplelor concrete de cooperare deja implementate la nivelul structurilor multinaţionale găzduite de România și Polonia.

Alte subiecte aflate pe agenda discuțiilor au fost Inițiativa „Bucureşti 9 (B9)”, inclusiv pe tema mobilităţii militare, și programe regionale, precum Cooperarea structurată permanentă (PESCO) sau Inițiativa Pooling and Sharing, la care cele două state participă în trei proiecte gestionate de Agenția Europeană pentru Apărare (EDA).

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a evaluat drept excelent atât nivelul cooperării dintre armatele română și poloneză, cât și parteneriatul strategic dintre România și Polonia în domeniul apărării, care s-a concretizat în acțiuni comune pe întreg spectrul relațiilor internaționale – NATO, UE, ONU, OSCE și în plan regional.

Generalul-locotenent Petrescu a spus că „o prioritate a Armatei României o reprezintă consolidarea NATO prin desfășurarea de forțe și mijloace defensive pe linia de efort a Prezenței Înaintate pe întreg flancul estic. În contextul aplicării măsurilor de asigurare ale NATO, România, asemeni Poloniei, este un pilon regional de stabilitate și securitate pe granița de est a Alianței”. În acest sens, operaționalizarea forțelor din cadrul Prezenței Înaintate Adaptate constituie o acține în progres continuu, a apreciat șeful SMAp. În acest moment, un detașament din Forțele Terestre Române înzestrat cu complexe de luptă autopropulsate GEPARD se pregătește să înlocuiască, în cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia, actualul detașament românesc de apărare antiaeriană dotat cu sisteme de artilerie antiaeriană OERLIKON.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă