15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalSerbia își va muta ambasada din Israel la Ierusalim

Serbia își va muta ambasada din Israel la Ierusalim

„Îi mulţumesc preşedintelui Serbiei (Aleksandar Vucic – n.r.), prietenul meu (…), pentru decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera acolo ambasada ţării sale”, a transmis Netanyahu printr-un comunicat în ebraică, precizând că mutarea se va face până în iulie 2021.

„Aş vrea de asemenea să îi mulţumesc preşedintelui Trump, prietenul meu, pentru contribuţia la această realizare”, a adăugat premierul israelian.

Serbia urmează astfel exemplul Statelor Unite şi Guatemalei, care şi-au transferat ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim în mai 2018, încălcând un consens internaţional asupra Oraşului Sfânt şi provocând furia palestinienilor.

Statutul Ierusalimului este, de altfel, una dintre cele mai spinoase chestiuni în perspectiva unei reglementări a conflictului israeliano-palestinian. ONU consideră că această chestiune trebuie să facă obiectul unui acord între israelieni şi palestinieni şi că, în aşteptarea acestuia, statele nu trebuie să îşi stabilească la Ierusalim reprezentanţa lor diplomatică din Israel.

Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă