16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialSituație revoltătoare în Vrancea. 94 de unități de învățământ nu au toaletă...

Situație revoltătoare în Vrancea. 94 de unități de învățământ nu au toaletă în interior

Deși noul an școlar bate la ușă, directorul adjunct al DSP Vrancea, Janina Lazăr, spune că situația din județ nu este deloc roz. Aceasta a declarat că jumătate dintre unităţile de învăţâmânt din județ nu au autorizație sanitară, iar în cazul a aproximativ 100 nu se poate vorbi nici măcar de toaletă în interior: „Din cele 452 de unităţi şcolare, creşe, grădiniţe, şcoli şi licee, 230 deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 222 sunt neautorizate. Trei dintre acestea au depus în ultimele zile dosare pentru autorizare, care sunt în lucru. Motivele pentru care aceste şcoli nu au fost autorizate sunt diverse, de la faptul că deşi întrunesc condiţiile necesare pentru autorizare, unităţile de învăţâmânt nu au solicitat acest lucru, până la lipsa racordării la reţeaua de apă, canalizare, lipsa grupurilor sanitare conforme. Există şi situaţii în mediul rural în care deşi au toate aceste condiţii, şcolile şi grădiniţele sunt grupate, dar nu au circuite separate şi nu pot fi autorizate”.

O situaţie unică se înregistrează în comuna Bogheşti, unde niciuna dintre şcoli nu este racordată la reţeaua de apă şi canalizare.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, câteva zeci de unităţi şcolare se află în diverse stadii de renovare, în timp ce 94 de şcoli şi grădiniţe nu au toalete în interior: „În judeţul Vrancea un număr de 73 de unităţi de învăţâmânt se află în diferite stadii de renovare. Încheierea lucrărilor de reabilitare variază de la caz la caz, în funcţie de data începerii lucrărilor. 94 de unităţi de învăţâmânt au toalete în exteriorul clădirii sau sunt neconforme”.

Aproape 15% din unităţile de învăţâmânt din judeţ încep cursurile în anul şcolar 2020-2021 în scenariul galben, în timp ce o şcoală postliceală şi-a anunţat intenţia de a desfăşura cursurile exclusiv online, potrivit unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

Astfel, 77 din cele 542 de unităţi de învăţâmânt vor începe şcoala în scenariul galben. Printre acestea se numără şcolile şi grădiniţele din cele patru comune în care rata de incidenţă a îmbolnăvirilor cu COVID-19 depăşeşte unu la mia de locuitori, respectiv Tulnici, Reghiu, Gura Caliţei şi Gugeşti, dar şi alte şcoli şi grădiniţe din Slobozia Bradului, Suraia, Panciu, Odobeşti, Mărăşeşti sau Focşani, unde numărul elevilor dintr-o clasă este foarte mare.

În anul şcolar 2020-2021, în judeţul Vrancea sunt aşteptaţi să înceapă cursurile un număr de aproape 50.000 de elevi, dintre care 8.638 de elevi preşcolari, 15.612 de elevi în învăţământul primar, 12.321 la gimnaziu şi 12.516 de elevi în licee sau şcoli profesionale.

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă