» Fostul presedinte al statului participa la Forumul privind dezvoltarea regionala durabila
Ion Iliescu, ex-presedinte al Romaniei, participa zilele acestea la cel de-al saptelea Forum privind dezvoltarea regionala durabila in zona de sud-est. Cu acest prilej, fostul sef al statului s-a intalnit cu oficialitatile locale si judetene cu care a discutat despre proiectele si programele care exista la nivel de regiune dar si despre proiectele care privesc municipiul Constanta. "Presedintele Ion Iliescu este un bun specialist si un bun cunoscator al Dobrogei, a lucrat aici in tinerete. Este specialist in ce inseamna ape, eroziunea solului, desertificarea Dobrogei, masuri ce pot fi luate prin impaduriri", a declarat presedintele Consiliului judetean Constanta, Nicusor Constantinescu.
A spus NU motiunii de cenzura
Fostul presedinte al Romaniei a declarat ca a votat impotriva motiunii de cenzura deoarece motiunea nu trebuie sa devina un scop in sine.
"De-a lungul celor 17 ani au fost motiuni simple, motiuni de cenzura, unele au trecut, altele nu. Sunt instrumente, metode de lucru parlamentare care pot sa treaca sau nu. Nu este o drama , a face un scop in sine dintr-o motiune, asta este marea greseala. Nu se face o drama dintr-o motiune." Totodata, Ion Iliescu sustine ca a votat impotriva motiunii de cenzura deoarece considera ca asa este mai bine pentru Romania. Dupa intalnirea avuta cu fostul sef al statului, liderul PSD Constanta a declarat ca daca ar fi fost un guvern PSD toate proiectele Constantei se rezolvau. Totodata, edilul Constantei a declarat ca le-a recomandat celor trei deputati PSD ai Constantei sa voteze impotriva motiunii. "Nu puteam sa votam pentru a reveni un Guvern politienesc, condus de Traian Basescu. Nu puteam sa le recomand sa voteze un Guvern in care sa se intoarca Sulfina Barbu la Mediu. Le-am recomandat sa voteze impotriva acestei motiuni chiar daca sunt complet nemultumit de prestatia Guvernului Tariceanu. Mai bine ma conduce dracu decat ta-su. Eu nu le dau ordine, eu le-am recomandat." Ieri, fostul presedinte Ion Iliescu a vizitat si statiunile de cercetare Palas si Murfatlar iar seara, in aula Universitatii Ovidius, si-a lansat volumul "Pentru dezvoltare durabila". z