15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialConstanţa: Festivalul Neversea va avea loc şi în acest an pe plaja...

Constanţa: Festivalul Neversea va avea loc şi în acest an pe plaja Modern

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, cel mai mare festival de pe plajă din Europa, Neversea va fi găzduit de plaja Modern, accesul principal urmând să fie realizat dinspre portul Tomis. Perimetrul festivalului are în acest an peste 110.000 metri pătraţi, o suprafaţă mai mare decat la ediţia din 2017.

“În acest an scena principală a festivalului Neversea este una şi mai impresionantă, dar şi cea mai mare ca suprafaţă, construită pe litoralul românesc. Pentru a le oferi câtor mai mulţi fani ai festivalului experienţa unică a răsăritului din faţa mainstage-ului, în acest an zona respectivă a crescut la peste 12.000 de metri pătraţi”, au precizat organizatorii.

Printre artiştii care vor urca pe scena festivalului se află Aloe Blacc şi Vama.

Aloe Blacc sau Egbert Nathaniel Dawkins al III-lea este un artist şi producător de muzică american, dar şi un actor, om de afaceri şi filantrop. Este cunoscut şi pentru hiturile “I need a dollar” şi “The Man”. Cu piesa “Wake me up”, Aloe Blacc şi dj-ul Avicii au cucerit numărul 1 în topurile din peste 22 de ţări de pe glob.

După show-ul de la festivalul Untold în 2017, trupa Vama vine pe 8 iulie la malul Mării Negre la Neversea. Formaţia va interpretat piese de pe albumul “Better”, realizat în limba engleză, dar şi melodii consacrate precum “Nu am chef azi”, “Perfect fără tine” şi multe alte hituri.

Preţul abonamentelor pentru cele patru zile de festival este de 449 de lei plus taxe în prezent, urmând ca preţul final să fie de 550 de lei plus taxe, acestea putând fi cumpărate de pe siteul evenimentului. De asemenea, sunt  disponibile şi abonamente VIP la preţul de 900 de lei plus taxe.

Totodată, pot achiziţionat şi bilete de o zi. Astfel, pentru zilele de joi şi vineri fanii festivalului pot cumpăra biletele de o zi la preţul promoţional de 225 de lei plus taxe. Preţul final al acestora va fi de 250 de lei plus taxe.

Pentru zilele de sâmbătă şi duminică, preţul biletului este de 250 de lei plus taxe, preţul final al acestuia fiind de 275 de lei plus taxe.

Festivalul Neversea va avea loc în perioada 5-8 iulie, la Constanţa.

Cele mai citite

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă