Mar in brad

Pentru Lautréamont, poetul uruguayano-francez autor al "Cantecelor lui Maldoror", frumosul este intalnirea fortuita dintre o masina de cusut si o umbrela pe o masa de operatie. Ceva asemanator in gratuitatea si abstractul combinatiei mi se pare un mar infipt in varful unui brad asezat intr-o galeata de plastic umpluta cu apa de care se leaga cu ata colorata un buchet de busuioc. Bradul se impodobeste, dupa care doua fire de ata sunt infasurate jur-imprejur de catre o femeie si un barbat care urmeaza sa se casatoreasca. Vorbesc de bradul miresei. La un moment dat, ata trebuie rupta astfel incat buchetul de busuioc cade in galeata, bradul este scos si in jurul galetii incepe dansul ritual pe ritmurile de acordeon ale lautarilor. Apoi galeata se asaza in fata portii pentru a primi bancnotele din partea nasului (de cand cu banii de plastic, s-au mai diversificat si posibilitatile de plata). Tot acest traseu complicat de gesturi este coordonat de lautarul-sef. Dar indicatiile lui sunt pe cat de binevoitoare si volubile pe atat de mecanice. In ideea ca sarbatoarea este astazi doar o pauza de lucru, o paranteza de mancare, bautura si galagie, iar ceea ce trebuie sa-i dea sens, adica geometria ritualului care o identifica (nunta, botez, inmormantare etc.), ramane in memorie ca o alcatuire de linii ale caror figuri nu adapostesc nimic. Singurul lucru plin de la nunta de la Oltenita n-a fost farfuria, n-a fost paharul, parcarea de la restaurant sau intestinul mesenilor, ci cununia religioasa. Pacat insa ca in biserica viata si moartea sunt prea apropiate! si nimeni n-are chef sa-si aminteasca de chestia asta.