19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCCR dezbate pe 17 septembrie sesizările pe Codul penal

CCR dezbate pe 17 septembrie sesizările pe Codul penal

”Pe 17 septembrie vom dezbate aceste sesizări pe care le-am primit împotriva modificărilor aduse Codului penal”, au declarat pentru Mediafax surse din interiorul Curţii Constituţionale.

PNL, USR şi PMP au sesizat, joi, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care şi cel care referitor la abuzul în serviciu, cât şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

“Sesizarea pe care o adresăm CCR va fi înregistrată astăzi, aşadar sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii a PNL, USR şi PMP. Împreună am sesizat CCR. Ziua de ieri a fost o zi ruşinoasă”, a afirmat Ioan Cupşa în Parlament.

Deputatul PNL a susţinut că sunt peste 30 de articole notate în sesizarea depusă ca fiind neconstituţionale, printre care şi articolul privitor la abuzul în serviciu.

Şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au anunţat, joi, că au sesizat Curtea Constituţională pe aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului Penal.

“Joi, 5 iulie 2018, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite, conform dispoziţiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”, a transmis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unui comunicat de presă remis joi Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat modificările aduse Codului Penal în Parlament şi a anunţat că va contesta Codul Penal la Curtea Constituţională. El a mai spus că ”este pur şi simplu inadmisibil” cum a tranformat PSD procedurile parlamentare.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abţineri, în calitate de for decizional, după ce marţi iniţiativa a trecut de Senat.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....
Ultima oră
Pe aceeași temă