14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBacalaureat 2018: Rata de promovare la bacalaureat a crescut după contestaţii

Bacalaureat 2018: Rata de promovare la bacalaureat a crescut după contestaţii

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, rata de promovare a examenului de bacalaureat după contestaţii a ajuns la 67,77% de la 65,03%.

La nivelul judeţului Dolj s-au înregistrat 1.983 de contestaţii dintre care 1.359 au fost admise în plus, 533 admise în minus şi 91 de medii au rămas nemodificate. De asemenea, au fost obţinute două medii de zece, fiind vorba de Maria Iulia Roşu de la Colegiul Naţional ”Elena Cuza” Craiova şi de Mădălina Georgiana Putere de la Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” Craiova.

În urma contestaţiilor, 21 unităţi de învăţământ au o rată de promovare de peste 50 la sută, şapte dintre acestea chiar de peste 90 la sută.

Totodată, la trei unităţi rata de promovare este de 100%, fiind vorba de Colegiul Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova, Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” Craiova, Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul” Craiova. De asemenea, şapte unităţi au avut o promovabilitate de până în 20 la sută, la unul singur,  Liceul Tehnologic Special ”Beethoven” Craiova, nu a promovat niciun elev Bacalaureatul.

În perioada 10 – 13 iulie, va avea loc înscrierea candidaţilor la examenul de Bacalaureat, sesiunea august –septembrie 2018.

Cele mai citite

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă