19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanţa: Turiştii de pe litoral, încurajaţi să colecteze dozele de aluminiu

Constanţa: Turiştii de pe litoral, încurajaţi să colecteze dozele de aluminiu

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizaţia non-profit Alucro, în perioada 13-29 iulie, turiştii de pe litoral vor putea să-şi demonstreze atitudinea ecologică responsabilă în privinţa deşeurilor pe care le produc în timpul vacanţei, prin campania ExtravaCANza, dedicată colectării dozelor din aluminiu de la turişti, pe plajele litoralului românesc, derulată sub egida Every Can Counts România.

“Ediţia din acest an a campaniei ExtravaCANza se desfăşoară pe Plaja Flora din staţiunea Mamaia, timp de nouă zile, respectiv în zilele 13-15 iulie, 20-22 iulie, 27-29 iulie, turişti fiind stimulaţi şi premiaţi pentru dozele de aluminiu colectate şi introduse într-un aparat inteligent. Aparatul emite bonusuri, în funcţie de numărul dozelor depuse (5 doze = o băutură răcoritoare, 30 doze = un cuţit de bucătărie, 50 doze = un storcător de fructe, 60 doze = voucher 50 lei) astfel că fiecare voluntar va fi recompensat instantaneu, pentru determinarea de care a dat dovadă”, informează comunicatul de presă.

Pe lângă acţiunea de colectare a dozelor din aluminiu, organizatorii au inclus în programul campaniei activităţi de distracţie pentru toate vârstele – campionate de fotbal, sesiuni foto într-o cabină special amenajată, face painting pentru copii şi animaţie.

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă