12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialPrin ochii lor

Prin ochii lor

The Norway Post
Sprijin financiar
norvegian

Norvegia va contribui cu aproximativ 1,1 miliarde de coroane norvegiene (circa 135 de milioane de euro) la dezvoltarea economica si sociala a Romaniei si Bulgariei in urmatorii doi ani, ca parte a acordului extins de cooperare cu UE, a relatat cotidianul The Norway Post. Aproximativ jumatate din fonduri vor fi acordate prin intermediul programelor de cooperare dintre Norvegia si cele doua state beneficiare. In plus, Norvegia va elimina o serie de bariere tehnice impuse comertului norvegian, care s-au dovedit dezavantajoase pentru exportatorii din aceasta tara.

Associated Press
Militarii romani din Afganistan, apreciati

Militarii romani din batalionul de infanterie 812 "soimii Carpatilor", aflati in misiune in Afganistan, sunt mai eficienti uneori decat cei americani, motiv pentru care li s-a incredintat responsabilitatea securitatii, in zona Zabul, a uneia dintre cele mai importante si periculoase sosele principale, 1, care face legatura intre capitala afgana, Kabul, si orasul-cheie din sudul tarii, Kandahar, a transmis corespondentul AP. Cuvinte de apreciere la adresa prestatiei militarilor romani a avut si comandantul trupelor americane in Zabul, maiorul Christopher Clay, care a declarat ca eficienta romanilor este superioara celei a anumitor unitati americane.

Sofiaecho
Numarul turistilor romani s-a dublat

Numarul turistilor romani care au vizitat statiunile bulgaresti s-a dublat anul trecut, ajungand la aproape 370.000 de persoane, a informat Sofiaecho.com. Numarul turistilor care au ales sa-si petreaca vacanta in tara vecina a urcat la 369.084, in crestere cu 97,04% fata de 2005, a precizat sursa citata.

Daily Express
Est-europenii
determina scaderea salariilor

Afluxul de imigranti est-europeni in Marea Britanie determina scaderea salariilor si ii impiedica pe britanici sa-si gaseasca un loc de munca, a relatat Daily Express cu referire la lordul Turner, presedintele comisiei parlamentare pentru revizuirea pensiilor si seful comisiei pentru stabilirea salariului minim pe economie. Acesta subliniase cu ocazia unui seminar consecintele imigratiei est-europene asupra pietei muncii britanice. Potrivit lordului Turner, disponibilitatea imigrantilor de a munci la negru in schimbul unor sume inferioare salariului minim pe economie duce la scaderea salariilor muncitorilor slab platiti, ceea ce reduce si sansele de a-i convinge pe somerii necalificati sa-si caute un nou loc de munca. Conform ziarului britanic, temerile exprimate de lordul Turner par impartasite de oficialii din cadrul Ministerului Muncii si Pensiilor, desi statisticile Guvernului nu au stabilit inca o legatura intre scaderea salariilor si imigratia est-europeana. Anul trecut, inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei, acelasi Turner avertizase asupra consecintelor imigratiei in masa.

Cele mai citite

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Guvernul n-are bani pentru Memorialul rezistenței anticomuniste

Guvernul României subvenționează cu un miliard de lei canalele de streaming Netflix și Disney – adică 200 milioane de euro – dar nu are...

Maia Sandu speră ca Republica Moldova să intre în UE “până în 2030”

Președinta Maia Sandu le-a spus cetățenilor Republicii Moldova că țara lor ar putea fi primită în Uniunea Europeană până în anul 2030. "Depinde de noi...
Ultima oră
Pe aceeași temă