33.9 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialCod Penal "flexibil si modern"

Cod Penal “flexibil si modern”

Proiectul de Cod Penal, lansat astazi in dezbatere publica, prevede sanctionarea mai severa a celor care comit in mod repetat infractiuni, a precizat ministrul Justitiei, Monica Macovei, intr-o conferinta de presa.

Astfel, pedepsele cu amenda vor fi cumulate aritmetic, iar in cazul persoanelor sanctionate cu inchisoare, dar si cu amenda, vor fi executate ambele pedepse. In cazul comiterii mai multor infractiuni sanctionate cu inchisoare, se va executa pedeapsa cea mai grea.

Monica Macovei a precizat ca sistemul pedepselor este gandit "intr-un mod flexibil si modern", fiind "preluat din sistemele existente in statele membre UE". Ea a adaugat ca exista mai multe forme de executare a pedepselor, realizandu-se atat constrangerea infractorilor, cat si reintegrarea sociala a acestora.

Pe de alta parte, va creste numarul infractiunilor pentru care se pot aplica amenzi, de la 60, cate sunt prevazute in prezent, la 145. Valoarea unei zile amenda va fi cuprinsa intre 10 si 500 de lei.

Un element de noutate va fi posibilitatea executarii pedepsei cu amenda prin prestarea unei munci in folosul comunitatii.

Totodata, proiectul prevede ca nu va mai fi obligatorie interzicerea, pe durata pedepsei cu inchisoarea, a anumitor drepturi, precum cele parintesti sau cel de a vota. Judecatorul va decide in fiecare caz daca acestea pot fi sau nu mentinute.

De asemenea, ar putea fi largite drepturile care pot fi interzise dupa executarea pedepsei cu inchisoarea, de la 5, in prezent, la 14. Printre acestea se numara dreptul de a detine si folosi arme, de a conduce vehicule, de a participa la anumite manifestari publice, de a comunica cu familia victimei, dar si cu persoanele implicate in comiterea infractiunii.

 

Proiectul Codului Penal promovat de actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei, este supus dezbaterii publice in contextul posibilei intrari in vigoare a Codului Penal promovat de fostul ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu. Dupa ce, pe 28 februarie, Comisia juridica a Senatului a modificat ordonanta de urgenta a guvernului prin care era prorogat termenul de aplicare a Codului Penal din 2004, Codul Penal Stanoiu are toate sansele sa fie adoptat curand si in plenul Senatului si apoi sa fie trimis presedintelui, spre promulgare. 

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Unghiile false: Mituri și realități

În lumea frumuseții, unghiile false au devenit o alegere populară pentru multe femei care doresc să aibă mâini impecabile și elegante. Cu toate acestea,...

Asociația Prosumatorilor va participa la elaborarea legislației pentru dezvoltarea Comunităților de Energie din România

Asociația Prosumatorilor si a Comunităților de Energie (A.P.C.E.) va participa la elaborarea legislației privind dezvoltarea Comunităților de Energie din România. A.P.C.E. anunță că, în această...

Creșteri salariale de la 1 iunie pentru mai multe categorii. Profesorii vor primi a doua tranșă de majorare

Salariații din învățământul preuniversitar vor beneficia de la 1 iunie de a doua majorare a salariilor din acest an, după cea de la 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă