21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn avion pentru primărie

Un avion pentru primărie

Primarul din Moşoaia, Ion Florea, a declarat, joi, pentru Mediafax, că în localitate trăieşte un pilot, care a decis să doneze Primăriei avionul de mici dimensiuni care este defect.

“Cetăţeanul a spus că nu mai vrea să îl repare, că mai are doua avioane şi a vrut să ni-l doneze nouă. Nu mi s-a părut o idee rea. Nu putea să refuz. E frumos avionul. E mic, de patru persoane. Nu e ceva extravagant. Nu e o răpciugă”, a declarat primarul.

Întrebat dacă localitatea are legătură cu aviaţia, edilul a răspuns că nu, dar nu putea să refuze gestul localnicului.

Avionul va fi amplasat pe un postament, lângă primărie, iar acum se află într-o parcare.

“Nu avem legătură cu aviaţia. Dar dacă mi s-a oferit această ocazie, am zis că nu am ce pierde. Nu avem aerodrom dar fiind comună apropiată de Piteşti, nu se ştie niciodată. Mie îmi place să zbor, nu să pilotez. Este cel mai rapid mijloc de deplasare”, a mai spus Ion Florea.

Primarul din Moşoaia spune că localitatea este singura comună din Argeş care ar avea un avion, drept “piesă de muzeu”.

Cele mai citite

Florinel Coman, după ce FCSB a cucerit primul titlu din ultimii 9 ani: „E un moment unic care va rămâne în inima mea”

FCSB a învins-o pe Farul cu 2-1, sâmbătă seara, pe Arena Națională, și a cucerit un nou titlu după 9 ani de așteptare. La...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă