30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialFabrica italiana de ambalaje pentru ciocolata, la Nadlac

Fabrica italiana de ambalaje pentru ciocolata, la Nadlac

O fabrica de ambalaje pentru ciocolata va fi deschisa in orasul aradean Nadlac, dupa ce un investitor italian si-a manifestat intentia de a-si dezvolta afacerile in aceasta localitate. Potrivit primarului orasului, Vasile Ciceac, in ultima sedinta de Consiliul Local investitorul si-a prezentat scrisoarea de intentie care a primit girul tuturor alesilor.
“Investitorul, «Dolce Foto Produzione», si-a manifestat intentia de a achizitiona o suprafata de 5.000 de metri patrati de teren pentru a ridica halele de productie. In urma acestei investitii vor fi create 100 de locuri de munca, ceea ce este foarte bine pentru localnici, care vor avea sansa unui serviciu mai aproape de casa”, a spus edilul.
Investitia totala in constructia si utilarea fabricii pentru ambalaje de ciocolata se va ridica la un milion de euro si se doreste ca aceasta sa fie finalizata si data in functiune pana la finele anului. Astfel, la Nadlac va fi ambalata “Chocolate Graphics”, care reprezinta, de fapt, o forma de publicitate neconventionala, pe tablete de ciocolata personalizate.
Totodata, aici vor mai fi produse si “dolce foto”, adica torturile care imita diferite imagini. Ciocolata este prelucrata cu ajutorul aparaturii laser, urmand sa imbrace forma unui instrument inedit de transmitere a mesajelor personale sau corporate, care a cucerit, treptat, piata internationala.
Compania este prezenta in peste 18 tari, precum Australia, China, Danemarca, Grecia, Marea Britanie, SUA, Coreea, Malaezia, Orientul Mijlociu, Noua Zeelanda sau Polonia.

Cele mai citite

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă