21.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialCalendarul ecumenic catolic-ortodox 2006

Calendarul ecumenic catolic-ortodox 2006

“Acest calendar are scopul de a promova spiritul unitatii intre toti crestinii” – este precizarea scrisa pe pagina de garda a calendarului crestin, catolic-ortodox, 2006, tiparit in conditii grafice de lux in Germania si difuzat in tarile in care comunitatile catolice convietuiesc alaturi de crestinii ortodocsi. De versiunea in limba romana a acestui frumos calendar ecumenic s-au ocupat Misionarii verbinti – Casa de Reculegere, din localitatea Traian, judetul Neamt, care au colaborat crestineste cu preotul ortodox Mihaita Popovici de la parohia “Precista Mare”, din orasul Roman, acelasi judet. In ce consta noutatea atat de fireasca a acestui calendar? In fiecare zi calendaristica sunt trecuti atat sfintii catolici, cat si cei ortodocsi, la fel sarbatorile, cu denumirile si semnificatia lor, care nu coincid totdeauna. De exemplu, pentru ziua de 6 ianuarie 2006 sunt trecute denumirile “Epifania Domnului”, pentru catolici, si “Botezul Domnului”, pentru ortodocsi, care au – dincolo de sonoritatea fonetica diferita – aceeasi semnificatie teologica a sarbatorii Bobotezei. In luna aprilie, ca sa dam alt exemplu, la ziua de 16, sunt trecute “Invierea Domnului” (Pastele la catolici) si “Duminica Floriilor” (la ortodocsi) – anul acesta decalajul dintre sarbatorile pascale ale celor doua Biserici fiind doar de o saptamana. In cel mai frumos spirit ecumenic, fiecare luna este insotita de o imagine semnificativa, intr-o succesiune care alterneaza icoane bizantine cu reprezentari picturale catolice, lacase ortodoxe cu biserici catolice. La aceeasi sugestie puternica a unitatii credintei in acelasi Dumnezeu-Creatorul contribuie si citatele tulburatoare din Maica Tereza si teologul Dumitru Staniloae, puse alaturi, pe spatele fiecarei luni calendaristice. In ansamblul sau, acest calendar ecumenic este un gest responsabil al iubirii crestine care unifica, o invitatie practica la unitatea crestinilor de pretutindeni.

Cele mai citite

Interviu – Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, soluții pentru atragerea turiștilor străini: ,,Să nu aibă barieră de viză, să aibă zboruri directe”

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, a declarat într-un interviu pentru R.L. că România ar putea să atragă mai mulți turiști străini prin faptul că ar...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă