12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportGuvernantii pregatesc lustratia in magistratura

Guvernantii pregatesc lustratia in magistratura

“Magistratii care au fost informatori sau colaboratori ai fostei Securitati vor fi dati afara”, a declarat Gyorgy Frunda, presedintele Comisiei senatoriale pentru Drepturile Omului, Culte si Minoritati, in urma discutiilor avute cu ministrul Justitiei, Monica Macovei. Senatorul a precizat ca se doreste modificarea legii, pana in toamna, astfel incat sa se stabileasca un termen-limita pentru CNSAS, pe parcursul caruia consiliul sa faca publice dosarele magistratilor, pentru a se vedea cine a informat sau colaborat cu fosta Securitate si, eventual, cine colaboreaza in prezent cu serviciile de informatii, romanesti sau straine. Frunda a explicat dorinta de modificare a cadrului legislativ prin faptul ca, potrivit actualelor prevederi, nu exista un termen-limita, “ceea ce inseamna ca oamenii astia traiesc acolo bine mersi, pe salarii de doua-trei ori mai mari ca cel al unui parlamentar”. Catalogand o parte dintre judecatori drept “foste instrumente ale regimului ceausist”, Frunda a precizat si ca acestia “sunt vulnerabili pentru ca pot fi santajati de fosta Securitate”, situatie inacceptabila pentru persoanele de la care se asteapta sa se faca dreptate. “Nu avem nevoie de judecatori informatori sau colaboratori. Judecatorul trebuie sa fie independent, pentru ca altfel nu poate face dreptate”, a conchis presedintele Comisiei senatoriale pentru Drepturile Omului.

Cele mai citite

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă