31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăEconomieAEP: S-au înscris cu 2.012 de cetățeni mai puțin în Registrul electoral

AEP: S-au înscris cu 2.012 de cetățeni mai puțin în Registrul electoral

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 octombrie a fost cu 2.012 mai puţini față de 30 septembrie, unde figurau în Registrul electoral 18.983.254 alegători români.

Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia, a importurilor de date de la DGP şi DEPABD, transmite AEP 

AEP mai prezicează că, în perioada 01.10.2020 – 31.10.2020, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

-26.275 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare;

– 108 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Un număr de 133 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere, informează sursa citată.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 01.10.2020 – 31.10.2020 este de 18.764, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, conform AEP.

Datele importate de la Direcţia Generală de Paşapoarte în data 01.10.2020 şi în data 21.10.2020 relevă că au intrat în evidenţe 4.496 alegători noi, iar un număr de 96 alegători nu mai figurează în Registrul electoral, ca urmare a decesului sau pierderii cetăţeniei.

Ca urmare a importului de date de la DEPABD au apărut 1.074 alegători noi care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 octombrie 2020.

Autoritatea menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.237.521 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 743.721 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS. 

 

 

Cele mai citite

Rețea care fabrica vechime în muncă, destructurată de DIICOT. Peste 860 de persoane ar fi obținut ilegal pensii sau majorări ale acestora

Anchetatorii susțin că membrii grupării introduceau în sistemele informatice ale ANAF declarații fiscale cu date false, astfel încât anumite persoane să figureze ca angajate...

AUR spune că nu susține utilizarea fondurilor din Pilonul II pentru finanțarea industriei de apărare și anunță retragerea semnăturilor de pe proiect

AUR a transmis miercuri că nu susține inițiativa legislativă care ar permite fondurilor de pensii administrate privat să investească în companii din domeniul apărării,...

Alignerele invizibile Spark: alternativa estetică la aparatul dentar clasic, recomandată de specialiștii Dental Science

Un zâmbet aliniat este, pentru multe femei, unul dintre cele mai importante elemente ale imaginii personale. Tocmai de aceea, ideea de a purta timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă