14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLászló Borbély: Centralele eoliene offshore, soluție pentru dezvoltarea durabilă a UE

László Borbély: Centralele eoliene offshore, soluție pentru dezvoltarea durabilă a UE

Declarația a fost făcută la Conferința la Nivel Înalt a statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN),  “Intensificarea colaborării regionale pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă”. Evenimentul a fost organizat marți de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, sub egida Președinției în exercițiu a OCEMN deținută de România.

„Implementarea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă poate reprezenta un adevărat motor al intensificării colaborării pentru creșterea economică sustenabilă a statelor din regiunea Mării Negre. Un bun exemplu ar putea fi exploatarea sustenabilă a surselor de energie. România are nevoie să găsească alternative la mixul actual de energie pentru a scădea emisiile nocive în concordanță cu ambițiile europene. Pe lângă gazele naturale a căror exploatare este deocamdată incertă, centralele eoliene offshore ar putea reprezenta o soluție, mai ales că la nivelul UE ținta este ca 35% din energia electrică să provină din astfel de surse”, a declarat László Borbély.

Reprezentanți din 12 țări au intervenit pe parcursul a trei sesiuni de discuții:

•             Transport și conectivitate durabile în contextul COVID-19

•             Mediu și energie verde

•             Dezvoltare economică durabilă și competitivitate.          

Prin intervențiile pe care le-au avut, toți participanții s-au exprimat în favoarea unui parteneriat regional mai accentuat pentru tranziția către dezvoltare durabilă.

Cele mai citite

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...

Linia STB 311 va avea traseul prelungit

Începând de mâine, linia 311 va funcționa pe un traseu prelungit până la Sala Palatului, anunță Societatea de Transport București (STB). “În vederea optimizării serviciului...

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă