19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateNelu Tătaru, întrebat dacă se simte vinovat, ca ministru al Sănătății: "Suntem...

Nelu Tătaru, întrebat dacă se simte vinovat, ca ministru al Sănătății: “Suntem toți vinovați”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost întrebat de jurnaliști dacă se simte vinovat pentru incendiul catastrofal de la Spitalul Județean Neamț, incendiu în care au murit zece pacienți care fuseseră internați cu Covid.

Ministrul a răspuns că nu el personal, ci “toți” sunt vinovați pentru această tragedie.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare, cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și doar autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Spitalul Județean Neamț, unde s-a produs incendiul, se află în municipiul Piatra Neamț și este subordonat Consiliului Județean (CJ) Neamț. Din acest motiv, managerul spitalului nu este numit de ministrul Sănătății ci de președintele CJ Neamț. În ultimele zece luni, managerul Spitalului Județean Neamț a fost schimbat de opt ori.

În incendiul produs în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, au murit zece pacienți internați la Secția ATI a Spitalului Județean Neamț. Toți cei decedați erau infectați cu Covid și erau, la momentul incendiului, intubați. 

Pe de altă parte, medicul Cătălin Denciu, care a încercat să-i salveze din foc, a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului și a fost transferat și internat la un spital din Bruxelles (Belgia).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă