Dupa o perioada de acalmie de mai bine de o jumatate de an, conducerea Agentiei Nationale pentru Sport a inceput sa faca schimbari majore la departamentele din subordine. Dupa schimbarea directorului general al Complexului National Sportiv Bucuresti si reinstaurarea lui Ion Bucu la carma Directiei Judetene pentru Sport Iasi, in vizorul ANS a intrat DJS Galati. Actuala directoare, Fita Lovin, fosta campioana de atletism, aflata din 1995 in fruntea DJS Galati, este pe cale de a-si pierde postul. Ea a fost anuntata ca se intentioneaza schimbarea sa din functie, dar fosta sportiva nu doreste sa iasa din scena de bunavoie. "Sunt functionar public si nu am de gand sa demisionez, dar se fac presiuni asupra mea. Mi se cauta nod in papura si m-am trezit cu o serie de controale pe cap doar-doar o sa mi se gaseasca ceva in contabilitate. In plus, mi s-au facut o serie de reclamatii anonime, pentru ca ANS sa se sesizeze”, a spus Fita Lovin.