Președintele Nicușor Dan participă marți, de la ora 13.00, la dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România, organizat la Hotelul JW Marriott Grand Hotel din București, în contextul crizei politice declanșate după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Președinția României organizează în mod constant astfel de întâlniri atunci când șeful statului consideră că o serie de problematici interne ale României trebuie explicate cancelariilor europene. Evenimentul are loc în condițiile în care România se află de peste 50 de zile într-o criză politică accentuată, fără un nou guvern învestit.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis pe 5 mai 2026, după adoptarea unei moțiuni de cenzură inițiate de PSD și AUR. Executivul a fost înlăturat cu 281 de voturi favorabile, cel mai mare număr de voturi înregistrat pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva unui guvern.
În prezent, negocierile pentru formarea unei majorități sunt în „blocaj total”, după ce condițiile unui acord reciproc de susținere a unui nou guvern sunt respinse atât de PSD, cât și de PNL. PSD refuză să-l susțină pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în timp ce președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că PNL, USR și UDMR susțin că PSD trebuie să își asume un acord.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că sesiunea parlamentară se va încheia fără ca România să aibă un nou guvern și susține că una dintre variante este refacerea guvernării PNL-PSD-UDMR. „E vorba de coaliția mică”, a declarat acesta, adăugând că Alexandru Nazare ar putea reprezenta o opțiune pentru funcția de prim-ministru.
Primul premier desemnat de președintele Nicușor Dan a fost Eugen Tomac, pe 4 iunie 2026, însă acesta și-a depus mandatul după zece zile, invocând lipsa unei majorități parlamentare stabile. Ulterior, Adrian Veștea a fost desemnat pe 14 iunie, însă guvernul propus de acesta a fost respins în Parlament pe 22 iunie, după ce a obținut 189 de voturi „pentru”, sub pragul constituțional de 233 necesar învestirii.