19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialExamen de capacitate ratat, din cauza unei crize de epilepsie

Examen de capacitate ratat, din cauza unei crize de epilepsie

Un elev din orasul Beclean (judetul Bistrita-Nasaud) care sustinea proba de Matematica in cadrul testelor nationale de Capacitate a fost transportat de urgenta la spital dupa ce i s-a facut rau in sala de examen. Potrivit unor surse din cadrul Statiei de Ambulanta Beclean, G. D. (15 ani), a inceput sa faca spume la gura si a lesinat, motiv pentru care medicii l-au diagnosticat cu epilepsie.
Intrucat copilul nu si-a revenit la timp pentru a se putea intoarce la examen, iar la unitatea sanitara din Beclean nu exista aparatura care sa le permita doctorilor sa puna un diagnostic corect, pacientul a fost transportat de urgenta la Bistrita si a fost internat la Spitalul Judetean. Starea lui este acum stabila, insa nu va mai putea sustine probele urmatoare din testarea nationala.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă