5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialTribunalele și Judecătoriile nu mai au bani pentru apă, pentru încălzire și...

Tribunalele și Judecătoriile nu mai au bani pentru apă, pentru încălzire și pentru consumabile

Câteva tribunale din România au afișat instrucțiuni prin care solicită angajaților – inclusiv magistraților, fie ei judecători sau procurori – să facă economie la apă potabilă, la gaze naturale și la consumabile.

„Având în vedere că la rectificarea bugetară din luna septembrie 2018 nu au fost alocate fonduri suplimentare la Titlul II – Bunuri și servicii, conducerea Tribunalului (…) consideră necesară recomandarea în următoarea perioadă a următoarelor măsuri:

– Utilizarea rațională a energiei electrice, apei potabile și a combustibilului pentru încălzit (gaze naturale și motorină)

– Utilizarea rațională a materialelor consumabile (hârtie, toner, plicuri, etc)

– Emiterea ordinelor de deplasare, inclusiv cele de la judecătorii, indiferent de motivul deplasării, numai cu acordul președintelui tribunalului care are calitatea de ordonator terțiar de credite, în vederea limitării pe cât posibil a deplasărilor efectuate cu autoturismele din dotarea instanțelor”, menționează instrucțiunile transmise de conducerea unui tribunal din nordul României.

Recomandările transmise de la nivelul ierarhic superior nu i-au surprins pe magistrați ci doar le-au confirmat o situație pe care deja o știau, aceea că „nu mai sunt bani pentru nimic”, ne-au explicat reprezentanți ai acestora.

Judecătorii și procurorii se tem că nu vor fi bani nici pentru salarii. Pe de altă parte, unii dintre ei au suspiciunea că Justiția este subfinanțată în mod intenționat, ca o formă de presiune asupra magistraților.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

A murit Gabriel Cotabiță. Artistul avea 69 de ani

Doliu în muzică. Gabriel Cotabiţă, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzică uşoară din România, a murit, a anunţat compozitorul Ionel Tudor. Artistul...
Ultima oră
Pe aceeași temă