19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăCulturăZece ani de Scena.ro - episodul 3

Zece ani de Scena.ro – episodul 3

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, de la ora 13.00, la Institutul Francez din București se va lansa numărul 41(3)/2018 al revistei de artele spectacolului Scena.ro. Evenimentul face parte din programul celei de a cincea ediții a Platformei Internaționale de Teatru București, ce are anul acesta ca tema ”istoria cu i mic”.

Cu această ocazie se vor celebra, în prezența colaboratorilor revistei, cei 10 ani de existență ai publicației, un proiect independent dedicat scenei naționale de artele spectacolului, dar și legăturii acesteia cu scena internațională. Gazdele întâlnirii vor fi doi dintre co-fondatorii revistei, Cristina Modreanu și Ciprian Marinescu, curatori de artele spectacolului, care vor evoca începuturile proiectului.

Deoarece numărul 40 al revistei cuprinde și un dosar special intitulat „Miracolul noului circ francez”,  după lansarea revistei se va proiecta documentarul În afara arenei, producție franceză ce spune povestea a opt actori de circ care, zi de zi, sfidează legile fizicii și își reinventează propria artă, iar cei interesați vor primi cadou numere rare ale revistei dar vor putea și să se aboneze pentru anul 2019.

Noul număr al Scena.ro include noi intervenții asupra unui subiect deja controversat, aniversarea Centenarului, cu un accent asupra teatrului și asupra producțiilor și acțiunilor care au marcat celebrarea în acest domeniu, prin articolul semnat de Oltița Cîntec în seria CENTENAR.  Teatrul unei națiuni, poartă titlul Actor de Național și aduce în prim-plan condiția actorului angajat într-un teatru național din România de azi, iar regizoarea Leta Popescu reflectă în articolul În căutarea integrității asupra relației pe care o are generația milenaristă, din care face parte, cu un sistem teatral predispus la festivism.

Continuăm și în acest număr să amintim în rubrica Exercițiu de memorie despre proiectele cu sens care au supraviețuit tranziției, de data aceasta Ideo Ideis și Lorgean Theatre.

Numărul 41 include și fragmente din trei noi piese pentru copii și tineri traduse de Ciprian Marinescu, în cadrul proiectului Păcală nu-i, produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika.

 

Cu ocazia aniversării, a fost lansată în acest an Arhiva Scena.ro online, care include toate numerele apărute în primii 10 ani de existență a revistei. Arhiva poate fi accesată pe www.revistascena.ro.

Cele mai citite

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă