La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, s-a aflat la Botosani. El a preferat localitatea Ipotesti pentru a discuta cu ziaristii botosaneni despre intentiile sale de viitor. Acesta a declarat ca formatiunea politica pe care o conduce in prezent nu sustine schimbarile dorite de colegii de coalitie, respectiv schimbarea celor doi presedinti ai celor doua Camere: „Daca vor fi schimbati, vor fi schimbati fara acordul nostru. Nu putem avea un regulament al Camerei sau al Senatului conjunctural, in functie de cum sunt interesele unora sau ale altora. El trebuie sa fie stabil”. El s-a declarat impotriva ideii de a modifica articolul din Legea administratiei publice locale privitoare la majoritatea necesara pentru schimbarea din functie a presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene. In acest sens, Voiculescu a declarat ca, in cazul in care majoritatea prevazuta acum in lege, de doua treimi, va fi inlocuita cu una simpla, presedintele Consiliului Judetean va putea fi schimbat o data la cateva luni de zile, in functie migratia consilierilor de la un partid la altul. El a precizat ca, desi este amenintat cu excluderea de la guvernare, nu va fi pentru aceasta modificare. „Cine se supara ii taiem nasul. Exista amenintari cu excluderea de la guvernare sau cu alegerile anticipate, dar nu ne sperie. De fapt, noi sustinem niste principii”, a incheiat Dan Voiculescu, liderul PC.
Cele mai citite
Tensiuni între Kazahstan și Ucraina după atacurile asupra unor petroliere din Marea Neagră
Kazahstanul a transmis un protest oficial după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale din Marea Neagră care transportau țiței kazah prin infrastructura Consorțiului...
Studiu: Consumul zilnic de îndulcitori artificiali ar putea fi asociat cu un declin cognitiv mai rapid
Consumul zilnic al unei cantități de îndulcitori artificiali comparabile cu cea dintr-o doză de băutură dietetică ar putea fi asociat cu un ritm mai...
Unai Simon intră în istoria Campionatului Mondial! Portarul Spaniei a stabilit un record impresionant
Unai Simon a fost desemnat câștigătorul trofeului „Mănușa de Aur” după parcursul Spaniei la Campionatul Mondial 2026.Portarul naționalei Spaniei, Unai Simon, a fost desemnat...
Ultima oră
Pe aceeași temă