21.8 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăSocialJustițieCiprian Ciucu, sub control judiciar. DNA îl acuză de primirea unor beneficii...

Ciprian Ciucu, sub control judiciar. DNA îl acuză de primirea unor beneficii electorale

DNA a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Ciprian Ciucu, alături de alte persoane cercetate în același dosar

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este cercetat de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită, acuzațiile vizând perioada în care acesta ocupa funcția de primar al Sectorului 6. Anchetatorii susțin că edilul ar fi beneficiat de servicii de promovare și consultanță electorală oferite de doi oameni de afaceri, implicați într-un proiect imobiliar, în schimbul unor intervenții administrative.

DNA a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Ciprian Ciucu, alături de alte persoane cercetate în același dosar. Potrivit procurorilor, faptele investigate ar fi avut loc în noiembrie 2025, în contextul unor demersuri pentru obținerea unor documente necesare dezvoltării unui proiect imobiliar din București.

Anchetatorii afirmă că doi oameni de afaceri ar fi oferit avantaje constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, destinate susținerii activității politice a lui Ciprian Ciucu, în legătură cu atribuțiile pe care acesta le avea la Primăria Sectorului 6. În același caz este cercetat și un alt om de afaceri, despre care procurorii susțin că ar fi facilitat legătura dintre cei care au oferit beneficiile și funcționarul public vizat.

Potrivit DNA, investigația a pornit dintr-un dosar deschis în 2025, iar pe parcursul cercetărilor au apărut indicii privind posibile alte fapte de corupție. Astfel, procurorii au constituit un dosar separat, în care sunt vizate și alte persoane.

Într-un alt segment al anchetei, DNA investighează presupuse fapte legate de oferirea unor sume de bani unor funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Procurorii susțin că o persoană ar fi remis mai multe tranșe de bani pentru urgentarea unor proceduri administrative și pentru obținerea unor informații care nu erau destinate publicității. Anchetatorii afirmă că, într-unul dintre cazuri, ar fi fost promisă suma de 100.000 de euro pentru influențarea unor verificări desfășurate de instituția respectivă, iar ulterior o parte din bani ar fi fost remisă în mai multe etape. Ultima tranșă ar fi fost oferită în luna iunie, moment în care procurorii au intervenit în flagrant.

Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul DNA, unde a ajuns fără să ofere detalii despre dosar. Întrebat de jurnaliști, acesta a declarat că nu cunoaște acuzațiile.

Primarul general al Capitalei a ocupat funcția de edil al Sectorului 6 între 2020 și 2025, iar la finalul anului trecut a preluat conducerea Primăriei Municipiului București. Este prim-vicepreședinte al PNL și unul dintre liberalii apropiați de Ilie Bolojan.

Măsura controlului judiciar presupune obligații, precum prezentarea la chemările procurorilor, anunțarea schimbării domiciliului și respectarea limitelor stabilite de anchetatori. DNA precizează că cercetările continuă și față de alte persoane.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Andrei Rațiu are un nou antrenor! Rayo Vallecano a făcut anunțul oficial

Rayo Vallecano și-a prezentat noul antrenor pentru sezonul viitor. Benat San Jose va pregăti formația la care evoluează internaționalul român Andrei Rațiu.Rayo Vallecano a...

Bancomat Bitcoin în România: ghid practic pentru prima ta tranzacție

Un ATM Bitcoin nu este doar un subiect despre criptomonede. Este și un punct fizic în care contează programul, accesul în clădire, statusul aparatului,...

Cum se aleg soluțiile profesionale de curățenie pentru un nivel mai ridicat de igienă?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă