Moartea prin împușcare a unui artist rus cunoscut pentru caricaturile sale la adresa președintelui Vladimir Putin este investigată ca o posibilă crimă cu motivație politică, a declarat miercuri premierul Poloniei, Donald Tusk.
Toate indiciile arată că este vorba despre o crimă politică, a spus Tusk, referindu-se la uciderea lui Semyon Skrepetsky, numele artistic al lui Robert Kuzovkov.
Acesta a adăugat că, dacă s-ar confirma implicarea Rusiei, cazul ar avea „o dimensiune internațională foarte serioasă”.
Atacul, descris de autorități ca fiind planificat
Potrivit oficialilor polonezi, artistul a fost împușcat de trei ori luni dimineață de un atacator neidentificat înarmat cu un pistol. După ce victima a căzut la pământ, agresorul s-ar fi apropiat și ar fi tras încă două focuri de armă de la mică distanță.
Guvernul polonez a precizat că Skrepetsky ar fi refuzat anterior protecția oferită de autorități.
Ancheta și primele rețineri
Două persoane de cetățenie belarusă au fost inițial reținute în legătură cu acest caz, însă ulterior au fost eliberate, au transmis oficialii polonezi. Ancheta este în desfășurare.
Vezi și – Condamnare de 27 de ani pentru un șoferul belgian implicat într-un accident mortal la carnaval
Cazul riscă să tensioneze din nou relațiile dintre Polonia și Rusia, deja afectate de incidentele din toamna trecută, când drone prăbușite pe teritoriul polonez au fost atribuite de Varșovia Moscovei.
Un artist controversat în exil
Semyon Skrepetsky era cunoscut pentru lucrările sale satirice, adesea provocatoare, în care erau vizați lideri ruși precum Vladimir Putin, Iosif Stalin, dar și figuri precum Aleksei Navalnîi sau Ramzan Kadîrov.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale reinterpreta o icoană ortodoxă clasică, înlocuind imaginea Fecioarei Maria cu Stalin care îl ține în brațe pe Putin.
Artistul s-a mutat în Polonia în 2021, invocând teama de persecuții politice în Rusia.
În exil, a continuat să participe la evenimente ale opoziției ruse, adoptând totodată poziții critice și față de unele segmente ale acesteia.
Mai mulți opozanți ai regimului de la Moscova au fost ținte ale unor atacuri în străinătate în ultimii ani, inclusiv în Marea Britanie, Germania și Lituania, în timp ce Rusia a negat constant orice implicare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.r