Fenomenul afectează atât drumurile naţionale, cât şi arterele secundare din zeci de localităţi din cele patru judeţe
Meteorologii au emis miercuri dimineaţă o avertizare cod galben de ceaţă pentru mai multe localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa, Vrancea şi Buzău, unde vizibilitatea scade semnificativ, în unele zone chiar sub 50 de metri.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, fenomenul afectează atât drumurile naţionale, cât şi arterele secundare din zeci de localităţi din cele patru judeţe. Centrul Infotrafic avertizează că şoferii circulă în condiţii dificile din cauza ceţii dense şi a carosabilului umed. În acelaşi timp, pe marile rute din ţară — autostrăzile A1, A2, A3 şi A7, precum şi pe DN1 şi DN7 — traficul se desfăşoară fără probleme majore de vizibilitate, însă valorile de trafic cresc în apropierea Capitalei.
Cele mai aglomerate zone sunt la intrările în Bucureşti, pe A1 Bucureşti–Piteşti, DN1 în zona Otopeni, DN1A Mogoşoaia şi DN7 Chitila. Circulaţie intensă se înregistrează şi pe Centura Capitalei, în dreptul localităţilor Chiajna, Domneşti, Bragadiru şi Pantelimon.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să păstreze distanţa de siguranţă şi să evite manevrele riscante, mai ales în zonele afectate de ceaţă densă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube