16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFilipine: Bilanţul în urma taifunului Yutu a ajuns la 15 morţi

Filipine: Bilanţul în urma taifunului Yutu a ajuns la 15 morţi

Paisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în alunecările de teren produse în provinciile Mountain, Banaue, Ifugao şi Kalinga, iar o alta s-a înecat în provincia Abra, a declarat Ricardo Jalad, director executiv al Biroului naţional pentru gestionarea riscului de dezastru.

Ricardo Jalad a precizat că bilanţul deceselor ar putea creşte în timp ce salvatorii caută persoanele despre care se crede că s-ar fi aflat în trei clădiri ale Departamentului de transport public şi autostrăzi care au fost acoperite cu pământ în urma unei alunecări de teren care s-a produs în localitatea Natonin din provincia Mountain.

Conform oficialilor locali, unii dintre rezidenţi s-au adăpostit în aceste clădiri, marţi, înainte de sosirea taifunului Yutu, însoţit de vânturi cu viteze de 140 de kilometri la oră şi rafale de până la 230 kilometri la oră.

”Este greu de stabilit câţi au dispărut de fapt în acea alunecare de teren”, a declarat Ricardo Jalad pentru postul de radio DZMM din Manila, adăugând că în clădiri nu era amenajat un centru oficial pentru persoanele evacuate şi nu există o evidenţă a celor aflaţi înăuntru.

Peste 38.000 de locuitori au fost evacuaţi din calea taifunului Yutu, iar cel puţin treizeci de zboruri interne au fost anulate. De asemenea, autorităţile au suspendat serviciile de feribot din cauza mării agitate.

Yutu vine la doar şase săptămâni după taifunul deosebit de puternic Mangkhut, care a provocat precipitaţii însemnate şi alunecări de teren în aceleaşi regiuni. Peste 100 de persoane au murit în septembrie în urma alunecărilor de teren, a inundaţiilor şi a altor accidente.

Unul dintre cele mai puternice cicloane care au lovit Filipine în ultima perioadă a fost taifunul Haiyan, care a lăsat în urmă 6.300 de morţi şi peste 4 milioane de dispăruţi în 2013.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...
Ultima oră
Pe aceeași temă