Sociolog, economist, publicist si autor, Frederic Lebaron (n. 1969) este profesor la Universitatea Jules Verne (Picardie), membru la Institutul Universitar din Franta (IUF) si, din februarie 2005, directorul Centrului Universitar de Cercetari Administrative si Politice Picardie (CURAPP) din Amiens. Face parte din renumita institutie de cercetare CNRS (Centre National de Recherches Sociales, Paris). A publicat numeroase lucrari de specialitate, printre care: "Credinta economica. Economistii intre stiinta si politica”, Ed. du Seuil (2000); "Savantul, politicul si mondializarea”(2003) si "Ordine monetara sau haos social? Banca centrala europeana si revolutia neo-liberala”, la Editions du Croquant, 2006.
– Din ianuarie pana la inceputul lunii aprilie, in Franta au avut loc greve si demonstratii de mare amploare. Care sunt principalele cauze ale acestei crize politice si sociale?
– Criza politica se trage din faptul ca programul neoliberal, aplicat in Franta de cativa ani sub o forma destul de metodica, s-a accelerat in ultima perioada intr-o logica foarte voluntarista. In materie de "reforme structurale ale pietei de munca”, primul ministru Dominique de Villepin a dorit ca lucrurile sa mearga foarte repede.
– Cum se manifesta criza politica?
– Aceasta criza politica isi are radacinile intr-o criza sociala, legata in primul rand de procesul de precarizare cu care o mare parte a populatiei salariate, in special tinerii, se confrunta de cativa ani. La fel, exista un numar foarte mare de slujbe precare. (Cu salarii foarte mici, din care ni-meni nu poate trai, fapt datorita caruia o patura crescanda a populatiei are mai multe "joburi”, n.a.)
– Ce masuri de "globalizare a muncii” au fost impuse salariatilor in numele ideologiei neo-liberale?
– Ideea ca pentru a fi competitiv pe plan international trebuie sa intretii mai multa concurenta la nivel national, local, la toate nivelurile, sa ai mai multa concurenta intre salariati, intre tineri si batrani, barbati si femei etc. nu s-a dovedit eficace. Din contra, exista probe ca aceste masuri sunt ineficace. Studiile au aratat ca in urma acestor contracte n-a fost creat nici un post de munca. In contextul francez (sau german, n.a.), potrivit rezultatelor in termeni de procente de somaj, flexibilizarea pietei de munca n-a functionat. Ne aflam in fata unui program intelectual, care, as zice, se situeaza complet in cadrul intelectual al ideologiei neoliberale, ineficient in raport cu ceea ce si-a propus. Are, din contra, efecte simbolice considerabile, creand sentimentul ca in numele luptei impotriva somajului s-a trecut la destabilizarea intregului corp salarial. Se pune in special in cauza ceea ce era considerat ca un element de stabilitate, anume contractul pe durata nedeterminata.
– Anul trecut in mai, 54% dintre francezi au refuzat proiectul viitoarei Constitutii Europene. Care este relatie dintre acest refuz si noile legi de munca in Europa?
– Majoritatea francezilor care au refuzat Tratatul Constitutiei Europene au refuzat inainte de toate inscrierea in Constitutie (sau in orice constitutie) a preceptelor politicilor neoliberale. Societatea franceza, ca si cea europeana, are nevoie in momentul de fata de dezbateri democratice despre efectele pe termen lung ale politicilor liberale pentru reducerea somajului, duse de 20 de ani fara succes. In schimb, pagubele sociale sunt considerabile. Cred ca aceasta este dubla dimensiune, sociala si democratica care se afla in centrul respingerii Tratatului de Constitutie Europeana si, luna trecuta, a respingerii CPE-ului.
