15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiInstitutul Sportiv Român a semnat un protocol cu CNAS

Institutul Sportiv Român a semnat un protocol cu CNAS

Preşedintele ISR, Adrian Socaciu, a precizat că importanţa sportului pentru sănătate nu poate fi contestată şi este mai bine să previi decât să tratezi, potrivit Agerpres.

”Protocolul de colaborare ‘Sport pentru sănătate’ are la bază principiul prevenirii. Sportul creşte durata de viaţă, activizează metabolismul, îmbunătăţeşte funcţia pancreasului şi normalizează glicemia, menţine sănătatea inimii şi a creierului. Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care sportul le aduce sănătăţii noastre. Românii au mare nevoie de sport pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate, în contextul în care cifrele sunt aproape dramatice: 63% dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă, iar 55% din populaţia României este supraponderală”, a declarat Adrian Socaciu.

La rândul său, preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a subliniat că instituţia pe care o conduce doreşte să pună accentul pe prevenirea şi depistarea precoce a îmbolnăvirilor.

”Recent am anunţat că CNAS intenţionează să treacă de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, să pună accent pe prevenirea şi depistarea precoce a îmbolnăvirilor. Unul din elementele-cheie ale prevenţiei îmbolnăvirilor este stilul de viaţă sănătos, care înseamnă nu doar evitarea exceselor alimentare sau de altă natură, ci şi petrecerea de timp în aer liber, cu activităţi sportive. Vorbim nu de sport de performanţă, ci de sport de întreţinere, a cărui practicare în masă trebuie s-o redescoperim şi s-o relansăm, pentru că prea mulţi cetăţeni din păcate sunt tributari sedentarismului şi spaţiilor închise. Institutul Sportiv Român este un partener esenţial în acest scop”, a declarat preşedintele CNAS.

Protocolul mai prevede şi participarea CNAS ca partener instituţional la mai multe evenimente pentru promovarea sportului şi a sănătăţii prin sport organizate de ISR, unul dintre acestea fiind Forumul Sportului Românesc. Totodată, documentul cuprinde modalităţile concrete în care cele două părţi vor colabora pentru îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-au propus în comun. La baza colaborării bilaterale stau principiile transparenţei şi profesionalismului în valorificarea cunoştinţelor şi a experienţei pe domeniul de competenţă al activităţii fiecărei părţi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a prezentat în acest an planul de acţiune globală pentru promovarea activităţii fizice, prin care doreşte să reducă cu 15% sedentarismul în rândul adulţilor şi al adolescenţilor, până în anul 2030.

Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă