Situatia prezenta aminteste deprimant de criza inceputului de an si de escaladarea intregului scandal al caricaturilor infatisandu-l pe profetul Mahomed.
Cu ocazia vizitei pastorale efectuate de Papa Benedict al XVI-lea in Bavaria natala, Suveranul Pontif citase dintr-o polemica purtata, in Evul Mediu, de imparatul crestin Emanuel al II-lea Paleologul si un teolog persan: „Arata-mi ce a adus nou Mahomed si vei gasi (lucruri) rele si inumane, pentru ca ceea ce a cerut, credinta pe care a predicat-o era propovaduita prin sabie”.
Ieri, oprobriul lumii musulmane fata de aceasta referire a Suveranului Pontif a atins un prim apogeu – Organizatia Tarilor Islamice, lideri religiosi si politici din Pakistan, India, Turcia, Egipt au solicitat scuze papale, amenintand ca altfel se va lua in considerare intreruperea relatiilor cu Vaticanul. „Treziti-va, musulmani! Papa aduce jigniri Profetului, desemnandu-l, in ignoranta sa, drept potential inamic”, se spune in protestul parlamentarilor egipteni, pe cand in Turcia multe voci cer anularea vizitei papale, stabilita pentru sfarsitul lui noiembrie. Presedintele autoritatii religioase supreme a Turciei, Ali Bardakoglu, a declarat ca Suveranul Pontif trebuie sa retracteze cele spuse, altfel nu vede „nici un folos” de pe urma vizitei unui Papa „care gandeste intr-un asemenea mod despre Profet si islam”. Inca din secolul al IV-lea, teologii crestini au impartit lumea intr-una „crestina” si alta „a diavolului”, a spus Bardakoglu.
In Germania, presedintele Consiliului Islamului, Ali Kizilkaya, a facut apel pentru aprofundarea dialogului culturilor si al religiilor, considerand ca alegerea citatului s-a dovedit „iritanta si nefericita, pentru ca, daca am recurge cu totii la exemple provenite din butaforia istoriei, dialogul s-ar dovedi in cele din urma de-a dreptul imposibil”.
Intre timp, purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, a subliniat ca Papa respecta islamul si incurajeaza adancirea dialogului si a intelegerii fata de alte religii si culturi.
In cadrul intregii dispute, cei mai multi critici, atat musulmani, cat si crestini, au uitat, majoritar, de un singur aspect: ca si predecesorul sau, Papa Benedict al XVI-lea este hotarat a persista in refuzul oricarei justificari a violentei, fie ea invocata in scopuri politice, fie in cadrul „ciocnirii civilizatiilor”. Cardinalul Ratzinger si Papa Ioan Paul al II-lea s-au pronuntat continuu impotriva primatului maniheist al politicii (de lupta impotriva terorismului). In acest context general trebuie plasat si controversatul citat din Emanuel al II-lea Paleologul. Iar in aceste conditii, posibilul aspect ce ar merita mai curand analizat ar fi cel al oportunitatii momentului ales.