21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSănătateCum împarte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fondurile suplimentare

Cum împarte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fondurile suplimentare

De asemenea, în cadrul rectificării se efectuează și o redistribuire de credite bugetare și de angajament, în sumă totală de câte 60 milioane lei, între capitolele bugetului CNAS. Totodată, în cadrul instituției s-a efectuat și o analiză a execuției bugetare din acest an, identificându-se și alte fonduri care au fost redirecționate astfel încât să se asigure necesarul de medicamente, servicii și dispozitive medicale până la sfârșitul anului în curs, conform estimărilor bazate pe consumul lunar mediu. 

Fondurile suplimentare vor avea următoarele destinații:

Credite bugetare
Credite de angajament
Medicamente cu și fără contribuție personală
328,9 milioane lei
586,5 milioane lei
Unități sanitare cu paturi
315,5 milioane lei
555,0 milioane lei
Programe Naționale Curative
116,5 milioane lei
485,7 milioane lei
Asistență medicală primară (centre de permanență)
23,6 milioane lei
39,6 milioane lei
Asistență medicală de specialitate clinică în ambulatoriu
31,0 milioane lei
31,0 milioane lei

Pe baza acestor fonduri suplimentare, CNAS susţine ca va acoperi până la sfârșitul anului și contravaloarea noilor medicamente, materiale sanitare și consumabile moderne recent introduse în programele naționale de sănătate. Printre acestea se numără sistemele de monitorizare continuă a glicemiei pe bază de senzori și pompele de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei din programul național de diabet, dar și tratamentul amiotrofiei spinale cu medicamentul nusinersen, deosebit de costisitor, din programul național de boli rare.

Rectificarea bugetară permite și asigurarea continuității serviciilor de dializă, inclusiv pentru un număr de 631 de pacienți nou introduși în programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală cronică. O altă țintă a suplimentării financiare este încheierea de contracte cu noi unități sanitare de radioterapie, pentru creșterea accesului bolnavilor din județele Cluj, Constanța și Iași la acest tip de tratament, în cadrul programului național de oncologie.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă