12.6 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăȘtirile zileiMinistrul Justiției vrea cât mai repede o conducere nouă la DIICOT

Ministrul Justiției vrea cât mai repede o conducere nouă la DIICOT

„La DIICOT există o conducere interimară. Din modul în care am văzut că s-au desfăşurat lucrurile în perioada trecută, nu există probleme deosebite, nu există blocaje şi nu există situaţia în care să spunem că nu este bine condusă această instituţie. Adică, ne aflăm într-o de echilibru, situaţia este sub control, însă în principiu nu sunt pentru lungirea interimatelor, aşa încât voi discuta şi cu doamna procuror adjunct, care asigură interimatul despre oportunitatea acestei desemnări şi voi lua o decizie.”, a anunțat Stelian Ion într-o conferință de presă desfășurată joi.

Ministrul Justiției a adăugat că-și dorește numirea unei noi conduceri în cel mai scurt timp posibil întrucât perioadele în care au existat interimate nu aduc aceleași rezultate ca în situația unor conduceri stabile.

„Îmi doresc să facem cât mai repede această desemnare pentru că interimatele nu au fost bune niciodată şi ele au condus la o stare de provizorat şi nu neapărat de stabilitate în cadrul unei instituţii. E în preocuparea mea să facem acea selecţie cât de repede, în prima jumătate a anului, estimez să facem acea selecţie.”, a completat Stelian Ion.

Cele mai citite

Elon Musk vrea să unească Tesla și SpaceX. Ce a dezvăluit miliardarul despre planul care ar putea schimba ambele companii

Elon Musk consideră că o fuziune între SpaceX și Tesla ar fi o idee bună, iar consiliile de administrație ale celor două companii au...

FCSB pierde teren în lupta pentru Stanciu! Salariul uriaș cu care Universitatea Cluj l-ar fi convins să semneze

Nicolae Stanciu ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj pentru un transfer în ianuarie 2027, iar presa locală susține că internaționalul român...

Parlamentul European cere accelerarea trenurilor de mare viteză. București–Budapesta, cu peste șase ore mai puțin pe drum

Parlamentul European a adoptat marți un raport care solicită statelor membre să accelereze dezvoltarea rețelei feroviare de mare viteză, cu obiectivul de a conecta...
Ultima oră
Pe aceeași temă