17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportTariceanu, surprins de "inconsecventa" PD

Tariceanu, surprins de “inconsecventa” PD

La finalul intalnirii cu ministrii si secretarii de stat Tariceanu a declarat ca nu a existat o decizie politica a coalitiei guvernamentale de sustinere a propunerii PC privind scaderea TVA la produsele de baza. Deci nici de respingere. Dar ca s-ar fi convenit telefonic cu lideri ai PD ca senatorii acestui partid sa nu voteze alaturi de PC. Insa el a precizat ca propunerea PC "contine o doza mare de populism si demagogie”. Din estimarile Guvernului reiese ca din scaderea TVA la produsele de baza vor avea de castigat proprietarii de brutarii sau de fabrici de paine, in schimb preturile pentru consumatori vor ramane aceleasi. Seful Executivului a mentionat ca, desi la prima vedere micsorarea TVA ar trebui sa fie o masura care sa duca la micsorarea preturilor la produse, "din experientele anterioare s-a constat ca intotdeauna reducerea TVA nu a dus la micsorarea preturilor, ci la majorarea profiturilor intreprinderilor”. In schimb, daca s-ar aplica o asemenea masura, s-ar inregistra un deficit de 0,8% din PIB.
“Cu un asemenea minus la buget anumite programe, pe care deja le-am demarat, cum ar fi majorarea punctului de pensie cu trei procente de la 1 septembrie, vor trebui abandonate”, este varianta lui Tariceanu. “Nu-mi face placere sa remarc din nou inconsecventa PD”, a comentat Tariceanu. El s-a declarat surprins de pozitia PD, sustinand ca ieri dimineata a avut o discutie cu presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, si cu ministrul Vasile Blaga, care i-au dat asigurari ca PD nu va vota legea PC. “Sunt neplacut surprins de acest vot, care denota o mare doza de populism si demagogie. Nu vreau sa alimentez un nou conflict in Alianta. Voi discuta in aceasta seara cu presedintele PD, Emil Boc”. Intrebat cum comenteaza faptul ca a fost criticat de Dan Voiculescu, Tariceanu a raspuns sec: “Fiecare este liber sa vorbeasca ce vrea”. Ministrul liberal al Finantelor, Sebastian Vladescu, este si el convins ca adoptarea unei asemenea masuri ar avea efecte “perverse”. El se teme ca, daca proiectul ar deveni lege, va avea efecte negative, cota redusa de TVA putand genera evaziune fiscala. Vladescu a insistat si el pe faptul ca pentru cetatean nu ar exista nici un avantaj deoarece produsele nu se vor ieftini. “Va creste doar profitul unor societati”.
Unii lideri liberali au propus ieri ca deficitul de 0,8% din PIB sa fie acoperit din banii ministerelor conduse de reprezentantii PD si PC.

Cele mai citite

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...

Accesorii pentru vestiare metalice de care pur și simplu o să te îndrăgostești

Accesorizarea conformă a vestiarului metalic poate salva bugetul și spațiul de depozitare. Vrei să afli cum? Sunt multe aspecte de luat în calcul în momentul...

Atac armat în Londra. Sunt mai multe persoane rănite

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Hainault, în estul Londrei, după ce a atacat trecători cu o sabie...
Ultima oră
Pe aceeași temă