12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAvionul spre Madrid a aterizat de urgență la Timișoara, după ce unei...

Avionul spre Madrid a aterizat de urgență la Timișoara, după ce unei pasagere i s-a făcut rău

Un avion al Companiei TAROM, care zbura, joi, pe ruta București – Madrid, a aterizat de urgență la Timișoara, după ce unei pasagere de 64 de ani i s-a făcut rău în avion.

La aeroportul din Timișoara s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Timiş. Personalul ambulanței i-a făcut pasagerei un test Covid rapid, test care a ieșit pozitiv.

Pasagera testată a fost dusă la Spitalul Municipal din Timișoara.

Ceilalți pasageri au fost debarcați pentru ca aeronavei să i se facă o dezinfecție, de către personalul aeroportului. După finalizarea acestei operațiuni, avionul își va relua zborul spre Madrid.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...
Ultima oră
Pe aceeași temă