25.5 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSportFotbalPerez, discurs de război înainte de Bayern - Real Madrid! „Venim după...

Perez, discurs de război înainte de Bayern – Real Madrid! „Venim după ce am câștigat 58 de trofee în 15 ani”

Florentino Perez a transmis un mesaj de forță în ajunul meciului decisiv din Liga Campionilor, în care Real Madrid trebuie să întoarcă scorul de 1-2 din turul sferturilor cu Bayern München.

Florentino Perez a ales momentul cu grijă. La un eveniment la care au participat mai multe legende ale lui Real Madrid, președintele clubului spaniol a ținut un discurs în care a invocat istoria, palmares-ul și identitatea clubului alb, cu o zi înainte de meciul care poate decide sau închide aventura europeană a madrilenilor în acest sezon.

Real Madrid trebuie să recupereze miercuri deficitul de 1-2 din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor în fața lui Bayern München, echipa condusă de Alvaro Arbeloa.

„Voi, care v-ați dedicat viața clubului Real Madrid, știți bine că aici nu renunță nimeni și că vom continua să luptăm, an de an, până în ultimul moment, pentru a încerca să adăugăm noi titluri la cel mai mare palmares din istoria sportului, cel pe care îl deține Real Madrid. Venim după ce am câștigat 58 de titluri în ultimii 15 ani, printre care 6 Ligi ale Campionilor la fotbal și 3 Cupe ale Europei la baschet. Acest lucru demonstrează nivelul nostru de autoexigență, dar ne îndeamnă și la o reflecție: să prețuim lucrurile la justa lor valoare și să fim conștienți de dificultatea obținerii fiecărui triumf și a fiecărui titlu”, a spus Florentino Perez, conform Mundo Deportivo.

Discursul a inclus și un pasaj dedicat modernizării stadionului Santiago Bernabeu, pe care președintele l-a descris drept unul dintre marile proiecte ale clubului din ultimele decenii.

„Suntem pe punctul de a finaliza cea mai mare transformare a stadionului Bernabeu din ultimele decenii. Un stadion unic în lume, pe care oficialii NFL l-au ales din nou pentru a găzdui unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de pe planetă. Un Bernabeu cu mai mult confort, mai multă siguranță, conceput pentru membrii și fanii noștri, și pregătit astfel încât niciun meci sau eveniment să nu fie afectat de condițiile meteorologice. A devenit un simbol avangardist, modern și unul dintre marile epicentre turistice ale orașului nostru. O mândrie pentru Madrid și pentru Spania”, a continuat Perez.

„Voi sunteți forța acestui club”

Perez a subliniat și stabilitatea economică a clubului, invocând clasamentele internaționale în care Real Madrid ocupă poziții de top, înainte de a se adresa direct legendelor prezente în sală.

„Trebuie să fim mândri de Real Madrid. Un club care continuă să conducă în principalele clasamente economice internaționale și în cele mai prestigioase. Voi sunteți forța acestui club. Felicitări și mulțumesc pentru contribuția la unitatea și stabilitatea instituțională a lui Real Madrid și pentru tot ce ați oferit clubului de-a lungul unei vieți întregi. Vă mulțumesc și personal pentru afecțiunea pe care o primesc zilnic de la voi toți. Este o onoare să am sprijinul vostru pentru a continua să prezidez cel mai bun club din istorie”, a încheiat Florentino Perez.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

George Simion: Fără AUR nu se poate. Liderul formațiunii avertizează asupra costurilor excluderii partidului de la guvernare

Liderul AUR, George Simion, a declarat marți, după discuțiile avute la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că refuzul PSD de a accepta AUR...

Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Carrefour România de către Pavăl Holding

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Pavăl Holding intenționează să preia operațiunile grupului Carrefour din România, inclusiv companiile Carrefour România S.A., Supeco Investment...

Fiul lui Liam Payne, unic moștenitor al averii de aproape 30 de milioane de dolari a artistului

Fiul în vârstă de nouă ani al cântărețului Liam Payne a fost desemnat singurul beneficiar al averii lăsate de artist, estimată la aproximativ 29...
Ultima oră
Pe aceeași temă