19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTimmermans promite că ''niciodată'' nu se va alia cu extrema dreaptă

Timmermans promite că ”niciodată” nu se va alia cu extrema dreaptă

”Niciodată nu voi fi complice al rasiştilor, maciştilor şi homofobilor”, a spus Timmermans, candidat al socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, potrivit agenției Efe.

Prezent la acel eveniment electoral alături de premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, Timmermans a dat Spania ca exemplu de ţară care în câteva decenii, ”graţie puterii transformatoare a stângii”, s-a schimbat şi a construit un sistem sanitar universal, pensii publice, atenţia acordată persoanelor vulnerabile sau legilor privind divorţul şi căsătoria între homosexuali.

Totuşi, Timmermans a admis că, după alte ţări europene, Spania la rândul ei ar putea asista la o afirmare a ideologiei extremei drepte, pentru că, crede actualul prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în Spania, la fel ca şi în restul Europei, există persoane care vor să se întoarcă în trecut, deşi trecutul ”nu a fost mai bun, ci mult mai rău”.

Timmermans a lansat şi o pledoarie în favoarea Uniunii Europene, criticându-i pe cei care în opinia sa consideră că ”ar trebui distrusă” Europa şi să fie desfiinţate instituţiile ”construite timp de decenii”.

Parlamentul European a cerut ca preşedinte al Comisiei Europene să devină unul din capii de listă în alegerile europarlamentare, aşa cum s-a întâmplat cu Jean-Claude Juncker în 2014 (aşa-numitul sistem ‘Spitzenkandidat’). Eventualul nominalizat va trebui să fie aprobat de o majoritate în Parlamentul European, dar Consiliul European este liber să nominalizeze o persoană care nu a fost cap de listă în alegerile europarlamentare.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri, care îl vor nominaliza de fapt pe succesorul lui Juncker, se opun unei legături automate între alegerile europarlamentare şi poziţia de şef al Comisiei Europene.

În plus, nu este clar ce şanse au socialiştii europeni să obţină după europarlamentare postul ocupat în prezent de Jean-Claude Juncker, în condiţiile în care alegerile şi sondajele efectuate în numeroase ţări europene socialiştii au pierdut teren, adesea în favoarea formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare, iar acelaşi post este dorit şi de popularii europeni, din partea cărora candidează liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă