23.9 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăSocialSocietateSondaj: Un european din cinci ar accepta dictatura în anumite situații

Sondaj: Un european din cinci ar accepta dictatura în anumite situații

Aproximativ 22% dintre europeni consideră că, în anumite cazuri, dictatura poate fi preferabilă democrației, arată un sondaj publicat de POLITICO.

Cercetarea, realizată între 25 noiembrie și 16 decembrie, indică o nemulțumire generalizată față de modul în care funcționează democrația în practică, mai degrabă decât o respingere a sistemului democratic în sine.

Procentul celor nemulțumiți de funcționarea democrației este cel mai ridicat în Grecia, unde 76% dintre respondenți au exprimat această opinie.

În Franța, ponderea ajunge la 68%, în România la 66%, în Marea Britanie la 42%, iar în Suedia la 32%.

Ascensiunea populismului schimbă echilibrul politic

Rezultatele apar într-un context în care partidele populiste și naționaliste câștigă teren în mai multe state europene, iar formațiunile de extremă dreaptă se situează pe primele locuri în sondaje în țări precum Germania, Franța și Marea Britanie.

„Diviziunile tradiţionale între ţările europene se estompează, iar peisajul devine din ce în ce mai complex”, a declarat Dimitris Papadimitriou, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Manchester.

„Ţări precum România, care au cunoscut o creştere economică rapidă în ultimii ani, nu par să aibă o încredere mai mare în democraţia liberală”.

„Ţări bogate precum Suedia se confruntă cu presiuni asupra instituţiilor democratice şi cu scăderea încrederii cetăţenilor în acestea. Franţa şi, într-o măsură mai mică, Marea Britanie se află într-o criză profundă. Grecia pare să se afle într-un echilibru instabil între o criză generală de încredere în instituţiile sale şi o credinţă oarecum neclară în idealurile democraţiei”, a comentat politologul.

Atitudini ambivalente față de autoritarism

Pe lângă cei 22% care afirmă că dictatura ar putea fi preferabilă în anumite situații, 26% sunt de acord cu afirmația:

„Dacă în ţara mea ar exista un lider capabil şi eficient, nu m-ar deranja dacă acesta ar limita drepturile democratice şi nu ar fi responsabil în faţa cetăţenilor pentru acţiunile sale”.

Cu toate acestea, respingerea unui regim autoritar rămâne dominantă, 69% dintre participanții la sondaj declarându-se împotriva acestei idei.

În privința încrederii în instituții, Uniunea Europeană se află pe primul loc, cu 43%, urmată de mass-media, cu 27%, și de partidele politice, cu 24%. Totodată, o treime dintre respondenți nu consideră că ascensiunea extremei drepte reprezintă un pericol pentru democrație.

Distanțare față de partidele politice

Cel mai ridicat nivel de îndepărtare față de formațiunile politice se regăsește în Grecia, unde 55% dintre participanți au declarat că nu se simt apropiați de partidul votat la ultimele alegeri. În România, procentul este de 53%, în Regatul Unit de 47%, în Franța de 43%, iar în Suedia de 32%.

Studiul a fost realizat de institutul AboutPeople, la comanda think tank-ului Progressive Lab, în cinci țări: Grecia, Franța, Suedia, Marea Britanie și România.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Bolojan anunță reducerea deficitului bugetar cu peste 40%: Prima corecție serioasă după ani de cheltuieli peste venituri

Premierul interimar a avertizat că procesul de ajustare trebuie continuat, atrăgând atenția asupra riscurilor de revenire la politici fiscale relaxatePremierul interimar, Ilie Bolojan, afirmă...

Nicușor Dan, întâlnire la Jurata cu liderii din Europa de Est privind securitatea și energia

Președintele Nicușor Dan a participat sâmbătă, la Jurata, în Polonia, la o întâlnire cu președinții Karol Nawrocki, Alar Karis, Edgars Rinkevics și Gitanas Nauseda,...

Critici din PSD: PNL, USR și UDMR ar fi creat o alianță artificială

Deputatul PSD Marius Budăi afirmă că majoritatea formată de PNL, USR și UDMR este una de conjunctură, susținând că „niciun alegător nu a pus...
Ultima oră
Pe aceeași temă