Statul cere performanță de la educație, ca un client obraznic care vrea mâncare de restaurant Michelin, dar plătește nota de cantină.
Există o ipocrizie structurală în felul în care statul român vorbește despre educație și exact asta explodează acum, în Piața Victoriei. Guvernele se schimbă, miniștrii vin și pleacă, dar profesorul rămâne aceeași piesă ieftină, într-un mecanism care mimează reforma și taie acolo unde e mai comod. Nu pentru că nu ar exista bani, ci pentru că educația nu aduce voturi rapide și nici comisioane grase.
Când un guvern își propune să reducă deficitul bugetar, prima reacție reflex este să se uite spre școală. Nu spre sinecuri, nu spre agenții inutile, nu spre contracte publice umflate, ci spre profesorul care deja muncește pe salarii umilitoare, în școli degradate, cu programe schimbate de la un an la altul. Profesorii sunt somați să formeze „resursa umană a viitorului”, în timp ce sunt tratați ca o cheltuială incomodă și inutilă. Li se vorbește despre vocație, sacrificiu și responsabilitate, exact în momentul în care li se taie din drepturi, li se degradează statutul și li se cere să tacă „pentru binele țării”.
O țară care își umilește profesorii, își sabotează deliberat viitorul. Nu există dezvoltare economică, securitate națională sau competitivitate, într-o societate care transformă școala într-un capitol de tăieri bugetare. Există doar analfabetism funcțional, exod, frustrare și o generație crescută în dispreț față de reguli și instituții.
Protestul profesorilor nu este despre bani, așa cum vor să-l reducă guvernanții. Este despre demnitate. Despre refuzul de a mai accepta rolul de fraieri sistemici ai statului. Despre limita până la care o profesie fundamentală poate fi mințită cu promisiuni și pedepsită cu „reforme” făcute din birouri inepte și sterile.
Legea 141/2025 nu este doar o măsură fiscală. Este încă un mesaj clar că educația contează doar în discursuri festive și în programe de guvernare scrise pentru sertar. În rest, profesorii sunt buni să acopere găurile unui buget prost administrat. Când profesorii fluieră în Piața Victoriei, nu fac zgomot. Dau un diagnostic. Iar statul, ca de obicei, preferă să nu-l audă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
